tag:blogger.com,1999:blog-24387996774402175972024-02-07T07:41:48.401+02:00Cartea "Putin, câte putin"Editura 3D, 2018Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comBlogger62125tag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-8944741018954104262014-02-15T13:37:00.015+02:002022-09-16T05:07:42.131+03:00Fragment de scrisoare [2]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhOjkxRqsjDQ8M90J-MBCAEMMjZpbJr5opiRkAycydDKC5FiDgm5SnW0FDvkk55sjITIK1xWvZfb42uE9q1ksuEoqVo05lnptTJLDGr_DwYRDwzD6ZWhD2raItnnMBSJyikpkc8NKI0Qwc/s400/14.02.01-Fragment+de+scrisoare+%255B2%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhOjkxRqsjDQ8M90J-MBCAEMMjZpbJr5opiRkAycydDKC5FiDgm5SnW0FDvkk55sjITIK1xWvZfb42uE9q1ksuEoqVo05lnptTJLDGr_DwYRDwzD6ZWhD2raItnnMBSJyikpkc8NKI0Qwc/s200/14.02.01-Fragment+de+scrisoare+%255B2%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ca să te poţi şti, ca să te poţi simţi bogat în răspunsuri la tot ceea ce înseamnă viaţa şi problemele ei, nu poţi să vrei să nu îţi ai şi bogăţia de întrebări pe care ţi le-ai pus şi ţi le pui, şi încă ţi le vei pune, chiar dacă ele sunt grele precum pietrele de moară legate de picioare. Doar răspunsuri, răspunsuri adevărate, răspunsuri curate, nu poţi avea, fiindcă acele răspunsuri n-ai şti căror întrebări le faţă, fiind ale altora, ale acelora care şi-au ţinut întrebările aproape, pentru a putea totdeauna avea şi da răspunsul potrivit. Răspunsurile vin doar dacă îţi vei avea întrebări şi niciodată nu vin doar dacă probleme vei avea, oricâte probleme ai avea. Fiecare îşi are problemele sale, deloc la fel cu ale altuia, cu toate circumstanţele altele, cu înţelegerile altele şi, în aceeaşi măsură, întrebările şi răspunsurile altele sunt. Sfaturi dau doar cei care sunt săraci în întrebări, cei bogaţi şi în răspunsuri şi în întrebări doar idei dau, doar calea de a găsi răspunsuri o arată, fără a avea pretenţia de a fi, de la început, totul clar.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Despre omul care nu este de încredere, la fel şi despre cel fără de cuvânt, uşor te poţi feri, ştiindu-l şi aflându-l repede, de vrei cu adevărat a nu i te lăsa să-i stai alături. E uşor de recunoscut nu căutând dacă a fost ori nu a fost de încredere, dacă s-a ţinut ori nu s-a ţinut de cuvânt, când cu alţii a avut de-a face, ci după faptul că atunci când el trebuie să aibă încredere în alţii, când trebuie să creadă în cuvântul şi promisiunea altora, tot întreabă şi tot verifică, pentru a se încredinţa că totul este aşa cum s-a spus. Merge mână în mână neîncrederea şi lipsa de cuvânt, pentru că neîncrederea mereu trage de mânecă respectul cuvenit cuvântului dat iar, la rândul lui, nerespectul pentru propriul cuvânt pune beţe în roate încrederii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aşa va fi cu cel care este prea mic, oriunde ar fi ajuns, la un moment dat, căţărat... O spusă a cuiva, de a face sau a nu face ceva, nu-i este îndeajuns pentru a-l convinge că despre ceea ce va urma şi, pe diverse căi, mai direct, mai indirect, ba cu intenţie, ba cum ar fi întâmplător, despre cele ce i s-au spus va aduce vorba, crezând în schimbarea la care el se dedă mereu şi mereu. Nefiind în stare să meargă până la capăt cu ceea ce spune că face, nu va fi niciodată în stare să creadă că alţii sunt altfel, că fac altfel, că au puterea şi curajul de a sta în bătaia vântului, în arşiţa dogoritoare a soarelui, ori în viscolul cel năpraznic, bine proptiţi în dorinţa de a rămâne, ori de a fi, ori de a deveni, adevăraţi oameni.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Acela care astfel e, e bine de ocolit, e bine de a fi lăsat deoparte, de a nu fi niciodată făcut părtaş al drumului spre mai departe. Mic fiind, nimicnicia şi-o va folosi ca armă potrivnică oricui, dar mai ales dreptăţii, adevărului şi drumului drept. Va da sfaturi şi va încuraja o aventură într-un necunoscut pe care, prin conjuncturile prezentului ştie că îl controlează, însă va fi gata, dacă nu-i ies propriile calcule, aşa cum le doreşte, să lovească, să mintă, să discrediteze, să amăgească, să mintă cu desăvârşire, crezând că minciuna va prinde, că va fi crezută ca adevăr care-i poate aduce foloase şi laude.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi nu e de mirare că unul şi acelaşi neîncrezător şi nerespectător al propriului cuvânt va fi şi cel care cu mult mai multe, asemenea calităţi este înzestrat. Va fi întru totul imoral, pentru că moralitatea are de-a face cu încrederea, neîncrederea fiind apanajul imoralităţii, se va arăta victimă a propriilor stări sociale, pentru că pe baza cuvântului s-a întemeiat starea, iar decăderea era inerentă, confuzia fiind cea generatoare de lipsă de respect, pentru alţii sau de sine, va ridica statuie singurătăţii, singurătatea altora fiindu-le prielnică prin vulnerabilităţile pe care le deschide şi le lasă deschise. Şi nici o credinţă acela nu va avea, oricât şi-ar declara credinţa, ori credinţe şi-ar declara, fiindcă în devălmăşia ideilor pierdute mereu, pentru altele pe care momentul le face a fi de mai mare preţ, credinţa va fi ceva desuet. Va fi criminalul care la locul crimei revine, criminal al sufletului pe drept fiind, va fi mereu hoţul care strigă “săriţi, hoţii”, pe drept putând fi considerat hoţ, furând, de câte ori poate, un avantaj, o trăire, o folosire a cuiva, mereu fiind cerşetorul de lux care, deşi nu-i lipseşte cu adevărat nimic, mereu se va plânge de lipsa a ceea ce îşi doreşte de la alţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Uşor pot să ajungă lângă oameni şi greu e să fie îndepărtaţi. Cu vorbe pline de meşteşuguri şi cu promisiuni pentru orice, drum îşi fac, precum şarpele către sânul la care încălzească. Caută şi găsesc soluţii pentru orice greutate şi orice problemăi, la început, şi nu e deloc uşor ca cineva, mai ales cel puţin cunoscător al tainelor lumii, să se dumirească repede, să nu îl lase repede la sân să se cuibărească, chiar voindu-l astfel pentru a-şi plăti ajutorul care i s-a dat. Şi astfel ajunge, uşor, şi chiar de la început muşcă, dar dărnicia în răsplată a celui muşcat îl face întru totul iertător şi, s-ar putea spune, înţelegător al unui firesc nefiresc. Şi muşcă, şi tot muşcă, pleacă şi se întoarce, caută un alt sân dar la nici unul nu este capabil să renunţe, şi chiar dacă spune că renunţă, chiar dacă i se spune să nu mai revină, chiar dacă este alungat, caută mereu o cale să revină şi să-şi ia o continuă şi nemeritată răsplată. Revine şi tot revine, ca să zădărnicească orice faptă, a celui care s-a lăsat muşcat, de a scăpa de rănile pe care muşcăturile sale le-au făcut şi le-au împiedicat să se vindece, de a nu reveni în starea în care era când i-a fost dat să-l întâlnească, de a nu pierde ceea ce, între timp, a câştigat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De este dat cuiva să fi avut de-a face cu un asemenea om, aşa cum se crede el a fi, ba chiar supra-om de multe ori avându-se pe sine, ca să se poată scăpa de veninul muşcăturii sale, orice cale trebuie să-i închidă, acestuia nimic să nu-i mai spună despre orişicare problemă ce-ar avea-o, ci doar despre cele ce-i sunt, în viaţă, fireşti, după firescul omenesc. Se va convinge aşa de ura pe care acesta o poartă omului pe care nu-l mai poate sărăci de cele ce şi le doreşte pentru sine, se va convinge că bunătatea şi poate chiar şi un fel de iubire, un surogat de iubire, arătate cândva, n-aveau de-a face decât cu dorinţa acestuia de a avea unde se încălzi şi ce muşca.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-67524347343242724642014-02-15T02:20:00.001+02:002022-09-16T05:07:40.482+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [31]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Actorii pe scenă joacă un rol. Când confundă viaţa cu scena, rolul se joacă de-a viaţa cu ei!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Artiştii adevăraţi cântă pe scenă şi nu stau neapărat în picioare. Ceilalţi se mulţumesc şi cu un podium. Dar ei stau în picioare să-şi dea impresia că sunt pe scenă!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Atâţia au început să se creadă asemeni lui Iisus. Eu cred că îmi e de-ajuns să mă creez ca model după spusele sale. Geometria divină nu ştie de congruenţă sau asemănare!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Ca să pot trăi încă o jumătate de viaţă, am aşteptat prima ei jumătate!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Banii au un gradient termic atât de mare încât produc o mişcare browniană şi celor îngheţaţi. Doar gheţarii autentici au gheaţa transparentă! Ea nu ascunde nimic!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cât am fost dominat de temeri, n-am putut să-mi ridic ochii din Pământ. Dar atunci nici pe unde calc nu ştiam, vedeam doar pe ceea ce calc. A fost bine măcar atât, căci nu am călcat pe cadavre!</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-17314801353353224542013-12-24T16:21:00.000+02:002022-09-16T05:06:57.697+03:00Fragment de scrisoare [1]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigbeL8H39p7bdRb-gselj6zoOi-RYYwx1oon6KFgPw_pv3JTBqzMJeX1B7Na7cP4PP_5WpJMpYZdoQXh2nCgGe7WbfSaJCdU7sVPtvSFRDWgoaUPh4Z2UY78jJFHFgScEAnBJorA8fhy0/s400/13.12.01-Fragment+de+scrisoare+%255B1%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEigbeL8H39p7bdRb-gselj6zoOi-RYYwx1oon6KFgPw_pv3JTBqzMJeX1B7Na7cP4PP_5WpJMpYZdoQXh2nCgGe7WbfSaJCdU7sVPtvSFRDWgoaUPh4Z2UY78jJFHFgScEAnBJorA8fhy0/s200/13.12.01-Fragment+de+scrisoare+%255B1%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă viaţa a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. Noi, căutându-i motive, putem, din plin şi fără cale de întoarcere, greşi. Noi încercăm fiecărui motiv al ei, întrezărit, să-i dăm nume şi argumente, ea însă nu a stat şi nu stă, şi nici nu va sta vreodată să-şi caute explicaţii ori să ne dea explicaţii.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De-ar fi fost să ne aducă aproape pentru a ne da motive de ruşine ori de laudă, până acum le-ar fi mutat din motive în realităţi: ne-am fi pus cenuşă în cap, ne-am fi ruşinat şi ne-am fi depărtat, am fi aruncat cu noroi şi ne-am fi îndepărtat unul de celălalt. După propria conştiinţă, şi inconţtienţi nu suntem azi deloc, ne e uşor să vedem, să fim obiectivi... fiecare dintre noi are planuri pe care este mai sus, mai jos, ori suntem într-o oarecare egalitate, faţă de celălalt. Social tu eşti sus, eu sunt jos, pe al folosirii capacităţii intelectuale invers, pe plan moral nu sunt mai deloc diferenţe, doar diferenţa detaliilor fireşti. În mod sigur şi altele mai pot fi, chiar diviziuni ale acestora, nu în echilibru, ci în dezechilibru. Nu mi se pare deloc nefiresc, nici existenţa dezechilibrului, nici a echilibrului, trecerea anilor ne-a dus, într-o normalitate a trecerii, în acest punct. Dezechilibrele sunt dovada clară a complementarităţii... Ea, complementaritatea, este suprafaţa rugoasă a feţelor care se arată una alteia când se suprapun, care le face să nu alunece una pe lângă alta, care le ţine împreună, care umple golurile uneia cu plinurile celeilalte, care face ca plinul să intre în golul pe care, umplându-l, îşi pierde neobişnuita şi deloc necesara mărime, şi care face ca golul să se lase golit de propria-i mare inconsistenţă, de nimicul ce-l caracterizează, cu tot ce înseamnă consistenţa plinului, spre a nu mai avea nici măcar ideea de vulnerabilitate.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din ruşine, argument al minţii, nu al vieţii, nu facem ceea ce e nevoie să facem, ceea ce ar trebui, pentru noi, să facem, ci facem tocmai contrariul: minţim dar, şi mai rău, ne minţim şi, în locul umplerii unui gol, ne golim şi mai mult. Punem o pătură numită mândrie peste golul nostru şi ajungem, la un moment dat, să ne prăbuşim în gol. Din mândrie ne aducem aproape oameni care sunt superficiali, care nu privesc spre noi, ci spre ei, dar vorbesc despre noi, şi aşa uităm, lăsând timpul să treacă, de necesitatea de a ne umple golurile, de necesitatea de a ne reaşeza acolo unde ne este locul, de a ne reaşeza între reperele noastre. Ale noastre sunt nu cele care ni se arată, cele pe care le căutăm, ci acelea pe care le simţim în clipele de singurătate ale suferinţei şi durerii neputinţei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dacă viaţa a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce avrut asta. Noi îi botezăm şi dăm argumente motivelor pe care le găsim, într-o siguranţă care ar speria poate chiar pe ea, pe cea care şi le ştie dar nu şi le lasă ştiute. Viaţa n-are legi ca ale noastre, nu are legile noastre, nu are legi generale, ea are legi particulare pentru fiecare om, pentru fiecare relaţie dintre oameni, oricare ar fi aceştia. Ea face legea în timpul cel mai scurt posibil, în aşa fel încât îşi corectează propriile erori, dar mai ales să le corecteze pe-ale noastre, erorile alegerilor noastre. Uneori o face arătându-ne nimicnicia, alteori dându-ne şansa de a avea în faţa noastră ceea ce noi nu recunoaştem, nici măcar nouă nu vrem să ne recunoaştem, că este o necesitate a noastră. O face ea pentru că noi stăm, fără să crâcnim, drepţi, în faţa legilor altora, ale oamenilor, sau chiar mai rău, izgonind dumnezeirea din noi, crezând că alţii, apropiindu-se de Dumnezeu, ştiu ceea ce El vrea şi ceea ce ne vrea pe noi. Uităm, sau vrem să nu ţinem seama, că şi noi, ca şi ei, îl avem pe Dumnezeu în noi. Ei s-au apropiat de El prin ceea ce din El este în ei, prin destinul lor, dumnezeiesc. Noi, printr-al nostru, la fel de bine, ne putem apropia de El. Dacă ne simţim departe de El, la noi trebuie să privim, fiindcă prin noi ne-am depărtat de El, chiar dacă alţii ne-au împins a ne depărta. Viaţa ne face drum spre regăsirea Lui, şi spre propria regăsire, prin ceea ce ne scoate în cale, prin ceea ce ne aduce aproape, foarte aproape.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Avem reguli şi avem instituţii care fac reguli... avem legi şi avem instituţii care fac legi. Toate regulile şi toate legile sunt însă generale. Avem legile vieţii sociale, avem reguli în medicină, în învăţământ, avem armate, avem biserici... Toate şi-au făcut reguli. Ba chiar şi cei mai mici şi-au făcut regulamente. În toate generalitatea este stăpână, dar viaţa, cu particularităţile ei, cu multele, foarte multele particularităţi, le-a schimbat, ba chiar uneori le-a anulat. Nici un regulament nu ţine cont, nu poate programa timpul necesităţilor oamenilor care trebuie să-l respecte, iar necesitatea face, se vrea ori nu se vrea, ca regulamentul să se lase încălcat fără a putea spune că a fost încălcat. Şi cei puşi să le aplice, aceleiaşi reguli ajung să se supună. Fiindcă nu este un judecător bun acela care aplică generalitatea legii, ci acela care aplică legea pe caz, medic bun este acela care dă un tratament personalizat şi tratamentul vindecă, fără a ţine cont de regulile care l-ar face ca alt tratament să dea unui pacient, asemenea celorlalţi, Este bun profesorul care se apleacă spre necesităţile fiecărui elev şi îl duce pe drumul de a şti şi a cunoaşte, trecând dincolo de metoda generală, pe care tuturor de o aplică, nu obţine rezultate răsunătoare. Armatele şi bisericile se confruntă cu criza generalităţii, fiindcă tocmai acolo nu se ţine cont de om, fiidcă acolo se iau regulile generale şi se pun în braţele oamenilor, cerându-le supunere oarbă. Armata, ca sistem, are cinstea ei, se recunoaşte a fi de oameni creată. Bisericile însă, îşi arogă supremul, divinitatea, chiar dacă, prin realitatea faptelor, se dovedesc rupte de credinţele pe care le vor propăvăduite şi pe care şi le arată ca bază a propriilor existenţe. Cererile lor îi fac pe oameni nu să se îndrepte, ci ori să fugă pe alte căi, ori să fie nişte roboţi, habotnici. Cîndva erau pregătite pentru a fi în ajutorul oamenilor, pentru a face, împreună cu oamenii, faţă problemelor, cândva existau adevăraţii duhovnici, cei care aveau în grijă şi aveau grijă de puţini, îşi ştiau şi le ştiau problemele. Acum însă totul se vrea rezolvat prin rostirea unui singur cuvânt: “Păcat”... Acum totul este păcat. Păcat este şi că un altul, avându-şi credinţa sa, deşi trăieşte bine, deşi nu îl năpădeşte suferinţa, deşi rău altora nu face, crezând în Dumnezeul credinţei sale, nu se înrolează în armata altei credinţe, cea care îl numeşte păcătos. Eu am ales calea respectului altora, eu am ales calea de a trăi în credinţă, fără să mă las încorsetat de legile slujbaşilor bisericilor, fără să ştiu cu adevărat dacă sunt ale credinţei sau ale lor, de-a lungul timpului, sau mai noi făcute. Am cunoscut pe mai mulţi, am văzut la ei, şi prin ei de la ei la mine, generalităţile, dar am văzut şi particularităţile care, pe măsură ce se apropiau mai mult de mine, cap în cap se băteau. Atunci am înţeles că şi ei fac la fel ca alţi oameni: unii îşi fac meseria, alţii chiar cred că fac bine, dând sfaturi şi poveţe, din învăţături sau proprie judecată, păcătuind şi ei, uneori, tocmai în legile credinţei. Sfântă este viaţa şi nici un alt cuvânt nu este mai sfânt, nu defineşte sfinţenia mai bine decât cele care definesc viaţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De greşit vieţii, noi suntem însă cei care îi greşim, noi, cei care o facem, aproape totdeauna, când credem că ne este bine. dar şi când nu acceptăm că e vina noastră că nu ne este bine. Apoi, realizând că am greşit, negăsindu-ne puterea de a ne îndrepta şi a îndrepta greşelile, alergăm la alţii să ne spele de păcate, de greşeli. Şi mai greşim încă odată, şi aşa ajungem acolo unde nimic nu mai putem face. Ajungem la biserici pe care le credem tămăduitoare a tot şi izbăvitoare de toate ale noastre şi ale tuturor, fără să privim înspre lume şi să ne dăm seama că de ar fi biserica tămăduitoare, n-am avea atâta rău în lume, nici boli nici suferinţe, nici fărădelegi. Dar omul, în preamulta-i dorinţă de a-i fi bine, se minte şi se lasă minţit. Cînd nu-i merge ceva bine, cere şi i se citeşte o dezlegare pentru acel ceva ce nu merge bine. Crezând doar că aşa e bine, nici cuvintele citite nu le ascultă. N-are de unde să înţeleagă, nu are cum să înţeleagă... Dacă i s-ar citi pentru altceva şi ar asculta, ar auzi câteva alte cuvinte altfel, restul l-ar auzi ca fiind la fel. Ar înţelege că este o generalitate şi că dezlegarea are efect dacă generalul este repus în drepturi, ca particularul să se lase văzut de el însuşi, şi văzându-l, să-l îndrepte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Totul înseamnă pentru om “minte”, cu “raţionament” şi “judecată”... dar el nu mai vrea să vadă dedesubt, acolo unde stăpân este “sufletul” cu ale sale “porniri”, “simţiri”... Nici nu-şi prea vrea accepta, că fără suflet nu poate avea minte. Sufletul se fură, se pierde, dar se şi lasă dat, se lasă pierdut. Dumnezeu îl dă, dă, dar nu bagă în traista omului şi nici nu ţine omului traista să bage omul în ea ceea ce i se dă. Şi nici nu o leagă, pentru că dacă ar lega-o, ar trebui şi minţile să i le lege şi aşa l-ar lăsa pe om sărac de bucuria alegerilor. Omul alege şi aşa poate greşi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Cum însă omul să poată să aleagă să-şi facă bine şi să nu-şi facă rău? Şi jos fiind, şi sus fiind, dorinţe avem. Avem dorinţe fireşti şi avem dorinţe nefireşti. Noi, punându-le la grămadă,le numim pe toate omeneşti, şi scăpăm de grija de a ne avea grijă de noi. Fireşti însă nu sunt decât cele ale necesităţilor fără de care nu putem nici măcar vieţui, cele care primejduiesc binele vieţii oricui. Nefireşti sunt cele ale dorinţelor născute din alegerile noastre. Eu, de pildă, îmi doresc să am o haină nouă, dar nu pun preţul cel mai mare pe faptul că este nouă, ci pe faptul că e bună, e mai bună decât cea veche, care nu mai este bună pentru că lasă, prin ea, frigul să mă biciuiască. Ştiu că aşa fiind, ea nu doar că îmi este mai bună, dar arată şi mai bine decât cea veche, eu îmbrăcat cu ea altfel, mai bine arăt. Asta e ceva în plus, asta e ceea ce dorinţa alegerii ar pune-o pe primul plan, însă aşa făcând, firescul necesităţii m-a dus, fără să vreau, şi la cealaltă dorinţă omenească, împlinită. Dacă însă caut ceva pe placul celei de-a doua dorinţe, îmi este la fel de bun placul şi pentru cea dintâi, dorinţa fireştii necesităţi?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Aşa am învăţat eu să trăiesc firesc. De fapt nu eu m-am învăţat, ci viaţa m-a învăţat. Şi nu pot să spun că încă nu amestec încă dorinţele. Nu pot să spun că toate diferenţele îmi sunt imediat văzute. Uneori trec pe lângă oameni şi se naşte şi în mine dorinţa. Dar, faţă de altădată, se naşte pe un plan mai greu de învins, acela că dacă nu arăţi ca ei, nici dreptul de a deschide gura nu-l ai pentru a vorbi, nici să ai o părere, nicidecum nu ţi se cade ţie, cel sărăcăcios îmbrăcat, cel simplu, cel care ai o haină îndărătnic cusută, să poţi să-i ajuţi pe alţii, ori chiar pe ei, în suferinţele lor. Asta mă mai doare... tocmai faptul că atunci când pe ei îi doare, eu ştiu ce este durerea...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa, dacă a vrut să ne întâlnim, ea a ştiut de ce a făcut asta. A făcut-o fiindcă avem ce ne da unul altuia, fiindcă Dumnezeu cu noi are, sau noi înşine cu noi avem, un plan. Nicidecum al Lui nu ne este ştiut, dar nici pe-al nostru nu putem să spunem că îl ştim. Doar îl definim prin gândurile noastre. Viaţa însă ne va pune, şi chiar ne pune, în faţă provocările. Vrem, ori nu vrem, azi suntem prizonierii destinului, chiar dacă ne-am asumat sau nu această postură. Ne ţine acest prizonierat alegerile în frâu, şi ne ţine pentru că ne ştie, ca pe toţi oamenii, poftitori la încercări şi greşeli. Ne ştie posibilitatea de a ne face prieteni între neprieteni, de a ne face durerea însoţitor. Ne ştie şi neîmplinirile pe care, chiar dacă noi am renunţat a le considera neîmpliniri, ni le va reda ca împliniri. Ne ştie în toate amănuntele noastre. Ne ştie ea, ne ştie El, noi nu ne ştim...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Căi, pentru noi neînţelese, îşi are viaţa ca să ne redea adevărului. Ne lasă paşii mari, apoi, brusc, ni-i taie. Ne taie multe legături, ne taie putinţele. Ne taie şi de ce este rău, dar mai ales ne taie de ce este bun. Pe cât de mult ne încăpăţînăm să rezistăm la ceea ce ne-a fost traiul, pe atât de mult ne taie, ne izolează, ne duce în margini de lume. Dar nu ne uită acolo, ne lasă doar atât cât noi să uităm, sau chiar ne obligă să înţelegem răul ce l-am făcut altora, făcându-ni-l nouă. Îl conştientizăm sau nu, ea ştie cum să ni-l îndrepte. Apoi ne pune ceva în faţă, pentru ca noi, vindecaţi sau nu, să alegem. Cu cât suntem mai aproape de cum-pănă, cu atât mai mult ne pune ceea ce ne este necesar. Însă nu ne ia şansa neşansei, nu ne pune în sfere de cristal, ne dă dreptul la alegeri fără să ne atenţioneze cu “Da” ori “Nu”. Putem alege vindecarea cuţitului înroşit, înfipt direct în rană, sau putem alege otrava, veninul dulce, care omoară, încet, mai tîrziu, dar sigur, chiar şi speranţa. Putem alege să ne întoarcem la cei ce ne-au lovit şi, acum, pe la spate, nu stau, nu s-au împăcat cu lovitura ce-au dat-o, şi încă lovesc, dar putem alege şi tăietura grea, dureroasă, ruptura, cea care spulberă şansa de victorie a cotropitorului. Din istoria lumii, veche, ne vin exemplele... Dacii au ars podul de la Drobeta şi romanii nu i-au putut cuceri în primul război. Dacă şi a doua oară îl ardeau, învinşi n-ar fi fost, Doar că ei au ales să-şi facă o armată puternică în loc să slăbească legătura cu cei care îi voiau învinşi... Şi noi la fel, de multe ori facem. Pentru că ni se pare greu. Greu este acum, dar tocmai acest greu nu ne lasă gândul să meargă înspre necesarul mâine, ducându-se înspre ştiutu-i ieri.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Armata puternică asemenea este faptelor proprii, care nu ţin loc de minte sau de suflet. Sufletul este conducătorul, comandantul armatei. O armată puternică, dar condusă de un comandant slab, pierde războaiele, chiar dacă mai câştigă câte o luptă. O armată mică, slabă, condusă de un comandant puternic, va învinge totdeauna, va pierde lupte, dar războiul îl va câştiga. Un comandant puternic îşi va alege generali pe măsura sa. Un suflet mare, puternic, va avea mintea, cea care-i pune în practică puterea, ageră, vioaie. De suflet să ne îngrijim, şi ne va fi mintea sănătoasă, şi ne va fi trupul sănătos. Să nu dăm gândului puterea de simţire, căci tot gândul ne va lua la întrebări şi tot el ne poate face să ne pierdem minţile. Nici minţii să nu dăm puterea de a fi conducător suprem, fiindcă, tocmai ea, neştiutoare a toate fiind, fiind cea care învaţă, prin căutări va încerca să meargă mai departe. Dar încercarea este tocmai riscul ulciorului dus prea des la apă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa pune pilonii podului vieţii, totdeauna, unde trebuie şi când trebuie, şi din lemnul care trebuie să fie făcuţi îi pune. Din lemn, fiindcă viaţa din viaţă se naşte şi de viaţă are nevoie ca să fie viaţă. Noi suntem cei care ne dorim lemn de esenţă tare, ori nobilă, ori frumos mirositor. Şi tot noi, atraşi de mirajul tobelor bătute în piaţa mare, în locul lemnului, care se crede că poate putrezi, alegem să-i facem din betoane cu renume, care, mai devreme, ori mai târziu, în gerul iernii, ori lovit de şuvoaiele ploilor, cad precum uriaşii cu picioare de lut. Viaţa-şi pune pilonii podului fără să-i pese că s-ar putea lăsa trecută spre mai departe şi pe punţi ori pe poduri suspendate. Nu lipsesc niciodată punţile, dar fiindcă ea ştie că pot şi atât de nesigure, că tocmai în timpul trecerii, la mijloc, chiar deasupra abisului, se pot rupe, nu se încrede în ele, chiar şi când noi, dintr-odată, faţă de altă dată, mari curajoşi, ne-am avânta fără a mai sta pe gânduri. Şi le evită pentru că, mai bine decât noi ştie că dacă ajunge să treacă, dar picioarele sunt tremurânde când ajung pe celălalt mal, timp de revenire îi trebuie şi drumul îşi poate pierde răbdarea, aşteptând să fie bătut pe lumină şi nu pe întuneric.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa ne pune faţă în faţă când ştie ea, când simte ea că trebuie asta să ni se întâmple, când ştie că asta întâmplându-se, orice altceva e sortit să piară. Nu face calcule, nu măsoară de multe ori. Dinainte ştie ce croi ne este pe măsură, o singură dată taie. Când ne ademenim pe căi, iarăşi, ei lăturalnice, ne dă, ca semn, suferinţa, ne dă, ca măsură neputinţa, ne ia binele, oricât de mic ar fi el şi ne ia putinţa tocmai pentru a ne arăta că ei nu ne putem împotrivi, că alegerea ei, după ce noi, în alegerile noastre, ne-am încărcat de greşeli, este singura ce o mai putem face şi singura ce ne mai este la îndemînă. Viaţa e în noi, viaţa suntem noi, cei care, cu mintea şi cu gândurile noastre suntem una cu ea, sau, tot cu mintea şi gândurile noastre, facem fapte care se împotrivesc ei, facem fapte de care ea, atunci, sau cândva mai târziu, de ea înseşi ajunge să se ruşineze. Prin noi înşine, ne dăm şi ne avem şansa de a ne arăta demni, atunci când ei îi dăm şansa de a avea motive să-şi vadă drept drumul către împlinire. Noi înşine, ea fiind, ne luptăm cu noi înşine pentru a izbândi în marea încercare de a pleca oameni, cu motivul venirii, cu menirea, împlinită. Când noi ne opunem ei, ea ni se opune nouă, când ne suntem loiali, nu îşi găseşte timp de a se arăta, ci doar se lasă trăită. Altfel, în orice altă situaţie, ceea ce noi nu mai suntem în stare să facem, ea face în locul nostru. Ea chiar ştie de ce o face... Noi nu ştim!...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-54036104825496969932013-12-24T00:01:00.000+02:002022-09-16T05:06:54.386+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [30]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Sunt aici unde sunt pentru că cel care m-a chemat a avut menirea de a mă aduce aproape şi de nevoile altora, nu doar ale lui. Nu ăsta e rolul oamenilor, de a se lucra prin ei pentru alţii? Putem să înţelegem asta şi pentru noi?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*E greu să trăieşti printre oameni, findcă-i greu să tot asculţi fără să spui nimic!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Saltul de pe vârful munţilor înspre aripile norilor e semnul de învingător în contra fricii.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Oamenii au considerat mai mereu pe alţii, ţinând cont de material. Cine nu a spus "e om de casă", "e femeie de casă". Dar oare pentru orice casă?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Mulţi apreciază ceea ce spun! Câţi au curajul să facă în viaţa ceea ce spun eu?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Sunt atâţia ce-l iubesc pe Dumnezeu şi cred în El, doar pentru că le-a plăcut minciuna că Dumnezeu îi ajută să creeze orice, doar prin forţa gândului lor. Nici nu le mai trebuie altceva. Dar, de l-ar cunoaşte pe Dumnezeu, s-ar întreba totuşi, ce au ei de gând să facă?</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-4327158549381271652013-12-06T22:22:00.000+02:002022-09-16T05:05:49.575+03:00Înainte de unu, doi...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqCtbIX0efZaEYsFKwlo1jVLYbfAYzU4AhW_SUzcqiRX_povo4F3RQeGe3BCGCObydPsOOyaMjCQQRoeMaElfMUyPKnFTYEBuUOR3VLQ62qC_c2D1oUIL7RwQn2I_WaY2XfkL3hdLlfCY/s400/13.12.04-Inainte+de+unu%252C+doi....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgqCtbIX0efZaEYsFKwlo1jVLYbfAYzU4AhW_SUzcqiRX_povo4F3RQeGe3BCGCObydPsOOyaMjCQQRoeMaElfMUyPKnFTYEBuUOR3VLQ62qC_c2D1oUIL7RwQn2I_WaY2XfkL3hdLlfCY/s200/13.12.04-Inainte+de+unu%252C+doi....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Dumnezeu lucrează printr-un om, pentru alt om, pentru a-i face bine. Diavolul de om se foloseşte, pentru ca omul să se distrugă pe sine, pentru a-şi face rău. Noi am îmbrăţişat ideea “Prin noi înşine”...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">De unul singur, prin noi înşine... idei nobile la prima vedere, ucigaşe ale vieţii într-un final... De unul singur se poate orice, dacă e să vorbim de planul spiritului:un roman se scrie de unul singur, o pictură de unul singur se face, o compoziţie tot de unul singur este creată, însă nu şi ceea ce intră în caruselul vieţii reale, vieţii sociale, când, în orice formă, oricum, intervine şi altcineva: un loc de muncă – altcineva aprobă sau nu aprobă, o vânzare – altcineva cumpără sau nu cumpără, o călătorie – altcineva conduce mijlocul de transport, altcineva a produs autovehiculul ş.a.m.d. În viaţa socială, cu cât a devenit mai complexă, cu atât mai puţin “de unul singur” se mai poate să fie o deviză, cu atât mai puţin se mai poate face referire la singularul determinist al celor ce preaslăvesc singurătatea şi îi fac drum prin lumea oamenilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Legea vieţii pe Pământ, până la urmă, este o lege care, pentru tot ceea ce înseamnă realitatea materială, n-are de-a face cu unicitatea. Un bărbat sau o femeie nu pot avea copii de unul singur, ci doar împreună... avortul însă n-are nevoie de doi... Viaţa se naşte prin doi şi moare printr-unul. Un accidentat este salvat de altcineva, altfel, accidentatul, singur fiind, poate muri singur... Şi tot aşa, privind spre mai tot ce înseamnă a trăi, e uşor să se înţeleagă că viaţa înseamnă doi, moartea înseamnă unu... Viaţa înseamnă forţarea morţii, crearea din nimic, viaţa înseamnă binele, iar moartea înseamnă răul, pentru lumea materială. Unde-s doi puterea creşte, nu-şi pierde, în lumea noastră, deloc esenţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ne-am înfumurat şi ne-am pervertit noi, şi am pervertit ideile, să nu ne dea de gol. Cu mâna, ostentativ pusă pe Biblie, mărturisim neadevărurile altor învăţături ce pun la zid acea scriere, în parte divină, în parte sfântă, dar în totalitate plină de înţelepciune şi înţelesuri. Le-am pervertit cu multă inteligenţă şi cu multe argumente care să le întărească în forma lor pervertită, însă mic este bagajul argumentelor ce ar putea să şi combată ideile care ne-ar arăta mândria şi trufia pervertitorilor şi pervertiţilor. Cu un asemenea bagaj izgonim repede pe cei care ne-ar pune o oglindă în faţă şi fugim de orice idee polemică, fugim de confruntarea argumentelor, nu doar a ideilor.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ne facem rău şi-i facem puternici pe cei care vor să facă rău. Ei ştiu că dezbinarea este cheia succesului lor. Cei împărţiţi uşor pot fi stăpâniţi, cei singuri uşor pot fi folosiţi. A-l ajuta pe cineva ca doar singur să fie în reuşită, nu este o faptă bună, este o crimă. Acela doar pe un singur drum, impus, va merge, şi reuşind se va simţi dator, va simţi necesitate de a plăti, negândind că a dărui este sublim, este înălţăţor, negând că a dărui este dumnezeiesc!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nici ochii nu văd realitatea de nu privesc amândoi, nici urechile nu aud ce trebuie să audă, de nu aud amândouă la fel de bine. Unu se poate multiplica cu el însuşi de oricâte ori, dar tot unu rezultă, Nici floarea nu face rod fără fluturi, nici fluturele nu trăieşte de nu ar fi floarea. De unul singur se pot face doar cele câteva care se pot face, în doi sau mai mult de doi, toate se pot face. Unu ţine doar de ceea ce nu se vede, de spirit, doi ţine de tot ce se vede, de tot ceea ce există în forma în care se vede. Pasărea de una singură zboară, dar pentru ca specia ei să nu dispară, de una singură nu stă. Şi nimeni altcineva dintre necuvântătoarele în lumină trăitoare. Unii poate se gândesc la râme, dar câţi pot să se vrea trăitori ca râmele?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin noi înşine, însinguraţi, chiar trişti, neputincioşi, ne recunoaştem printrele urmele paşilor, prea mândri pentru a ne privi ca umbre cu un nume comun în întunericul în care dispare orice contur, în care culorile mor, cu toată strălucirea ce o aveau cândva, când lumina le făcea să aibă şi nuanţe care să le facă distincte, căutăm ultima minciună care să ne umilească întru tot ceea ce suntem, fluturând steagul puterii de a arăta altora drumul singurătăţii şi reuşitei de a fi la dispoziţia altora, de a le fi de folosinţă cât mai putem fi de folosinţă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ştim să ne facem rău, şi asta o vedem după ce eram încredinţaţi că ne vom face bine. Când ni se apropie cineva, încredinţaţi suntem că nu vrea să ne facă bine, cu tot răul ce ni l-am făcut noi, în credinţa noastră de a şti ce este cu adevărat binele. Fiindcă cel ce vine cu ideea unui bine, potrivnic binelui ce l-am avut cândva, dar care rău a ieşit, ca rău îl vedem, deşi nici o dovadă că rău ar fi nu avem. Avem însă mândria de a ne şti singurii ştiutori a ceea ce e bine şi a ceea ce e rău, schimbători după cum bate vântul plăcerilor pe care nu putem să ni le refuzăm şi al foloaselor ce nu putem să le vrem doar ale meritelor, aşa cum ne sunt date a le avea.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Singurătăţii să-i dăm credit ne-am învăţat, şi ne-am învăţat să o ştim a avea puterea de a ne lăsa pe noi propriilor prea multe alegeri, în vieţuirea pe care o numim trai, când toate le putem rândui după cum ne vrem mofturile satisfăcute ori o dreptate după cum se asemanănă cu noi, trasă să păr ori închipuită, ori nerăbdării de a aştepta timpul ce se cuvine a-l aştepta pentru ca toate să fie sortite după cum prin destin sunt date. Că i-ar fi sufletului teamă de-mpărţiri ori de lovituri, ne spunem şi spunem, fără să ne întrebăm mintea cât de dreaptă e cu noi, de câte ori nu se preface a fi curată ca apa izvorului de munte, deşi colcăi de urzeli şi gânduri care urăsc şi nu iubesc, de gânduri care omoară pe loc, fără a ţine cont de cine este dătător de viaţă, fără a ţine seama că a veni pe lume nu înseamnă a învia... Că ne simţim a fi de noi înşine întregiţi o spunem, speriaţi de şansa pe care, după ce ne-am omorât, noi pe noi, singuri, singuri luându-ne dreptul de a ne fi ucigaşi, viaţa şi Cel de viaţă dătător ne dă, ne-o dă, spre a fi întregiţi prin aceeaşi lege care ne-a dat dreptul de a fi şi a o respecta şi noi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin noi înşine, hotărâţi suntem să fim mai puternici decât viaţa, căreia îi punem ştreangul în care ajungem şi noi să ne trăim agonia aşteptării sfârşitului pe care, în virtutea a tot ce am ales, singuri să-l trăim...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-17175175447146530862013-12-06T21:21:00.000+02:002022-09-16T05:05:47.785+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [29]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Oamenii preferă mai degrabă să moară decât să iubească pe cei asemeni lor!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Câţi oameni văd ceea ce au în propria ogradă când caută să arate ciulinii dintr-a altuia?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel mai greu în viaţă este să te simţi vinovat de nevinovăţie!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Am învăţat să rezolv ecuaţii matematice complexe, când eram student. Abia când am uitat de acelea am reuşit să rezolv ecuaţii ale vieţii. Deşi par simple, sunt pline de variabile şi parametri. Cine însă vrea să accepte că este o variabilă ce trebuie, înainte de toate bine definită? Această definiţie se numeşte regăsire de sine sau regăsirea Dumnezeului din noi!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel ce poartă în suflet spiritualitatea şi în trăiri înţelepciunea ancestrală, a ţăranului român, nu flutură steaguri! Oare de ce se văd atâtea steaguri?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Adevărul rezistă oricărui uragan, oricărui val, oricărui cutremur, oricărui foc. Minciuna nu rezistă nici măcar unui început, unei porniri a acestora.
</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-67485890805019092412013-12-04T22:13:00.000+02:002022-09-16T05:04:43.222+03:00Noi, prin timpul nostru<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgJ0iXgRgzWlu5SWXsnspTQn69a8SkbdlIzNhZLe7PNt2xf4vmKwGW4Yo4kYpdR0PArjbfbP-P3lE1DPD-zL1ge88VsG1E1xbag9KaqKDtqei3czrf4mvU8fCaluH-vBeSuIgY98f2nPY/s400/13.12.02-Noi%252C+prin+timpul+nostru.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhgJ0iXgRgzWlu5SWXsnspTQn69a8SkbdlIzNhZLe7PNt2xf4vmKwGW4Yo4kYpdR0PArjbfbP-P3lE1DPD-zL1ge88VsG1E1xbag9KaqKDtqei3czrf4mvU8fCaluH-vBeSuIgY98f2nPY/s200/13.12.02-Noi%252C+prin+timpul+nostru.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpul, cât nu-l fugărim şi cât nu-l lăsăm simplu trecător pe lângă noi, nu nu se împotriveşte, nu ne face să fim cei care din greşeală în greşeală trecem. Cât îi respectăm măsura firească, acea măsură pe care el o are pentru fiecare, a noastră fiind, ne ajută să fim noi, să nu ne pierdem de rostul şi destinul nostru. La urma-urmelor, timpul nu este decât o înşiruire, rostuită, de fapte, cele care între ele prin vorbe se leagă, şi, prin cele neştiute decât de noi înşine, prin gânduri. Timpul îşi are în noi originea şi, atât timp cât ne respectăm pe noi, el ne respectă, ştiindu-se, la rândul lui, respectat de noi, numit firesc, real, concludent.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ne-am învăţat să nu mai fim noi înşine, să ne dorim mai mult, să ne dorim dintr-odată să facem să fie altfel, un altfel grăbit ori un altfel lăsat pe mai târziu. Şi aşa ajungem la o ruptură dureroasă. Ne rupem de timpul nostru, luăm drept bun, şi firesc, şi normal, un timp al altora, şi începem să clădim, ne spunem noi, să dărâmăm în realitate. Rătăciţi de drumul drept al timpului, ne fugărim pe noi înşine şi ne trezim sărind din piatră în piatră, lovindu-ne cu capul de pra-gul de sus, dar şi de pragul de jos. Ne trezim trecând din greşeală în greşeală, crezând de fiecare dată că nu mai greşim. Facem fapta, ajungem la alta, ne este clar că cea de dinainte a fost greşită şi ne promitem că nu mai greşim. Ne promitem doar, dar nu putem să nu greşim, decât după ce ne reîntâlnim cu timpul nostru. Învăţaţi fiind cu greşelile, se întâmplă, mai întotdeauna, ca tocmai fapta care ne readuce pe noi, nouă, să ni se pară a fi încă o greşeală. Şi, aşa luând-o, încercăm să facem tot ce depinde de noi, pentru a ne arăta că nu ne mai înşelăm, că este o greşeală. Însă timpul, redevenindu-ne aliat, nu se mai lasă convins, nu se mai dă alungat, şi nu ne mai lasă fără parapeţii drumului. El trece normal, faptele-şi au o firească trecere şi, după ce ne trezim deja alţii, ne dăm seama că s-au sfârşit greşelile, tocmai prin fapta pentru care eram în stare să facem jurământ suprem că este cu adevărat o greşeală.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpul trecut nu ni-l mai readucem, ne spunem, cumva, ca o acuză lui adusă pentru trecerea-i nemiloasă şi ca o scuză nouă, nepăsătorii de noi. Vinovaţi de lăsarea liberă prin fapte de-ale noastre, ale trecerii lui, nu ne mai recunoaştem, nu ne vrem. Vrem să găsim vinovaţi pentru toate, aşa cum, până când ajungem să-i punem în spate vinovăţia nefăcutelor noastre fapte, ne căutăm rostitori de vorbe frumoase, ne vrem privitori lung căutători, ca să ne avem întreagă speranţa că suntem mereu aceeaşi, netrecători şi neschimbaţi. Când cade cortina, când scena se dovedeşte a fi fost un podium de mucava prăbuşit de atâta întuneric şi ape tulburi, când în luminile orbitoare doar umbre mai putem privi, din spate, de stră-lucirea luminilor ne-aducem aminte, fiindu-ne clar, atunci când în spatele ei nu ne trecea prin gând să privim, timpul ne dădea târcoale, încerca să ne tragă de mânecă, încerca să ne spună că el totuşi trece, dar noi n-aveam motive să ne pese, siguri fiind că veşnicia ne aparţine, siguri fiind că nu ne mint lăudătorii, că el ne este sperietoare, speriat fiind că neînsoţit pe drumurile lui merge. Ajungem să înţelegem ce eram atunci când credeam că drumurile lui sunt drumurile lui şi drumurile noastre sunt drumurile noastre, şi ni le putem duce pe oriunde şi schimba oricând vrem.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ne-am învăţat să căutăm leacuri şi lecuitori, aşa cum căutăm doctori şi tratamente, pentru ceea ce ajunge să doară, pentru ceea ce boală ajunge să fie. Şi pierdem timp căutând, şi pierdem timp cu aşteptarea sănătăţii care nu se poate, nu se mai poate, astfel, toată niciodată regăsi. Căutăm lecuitori şi leacuri, dar nu avem timp să aşteptăm, vrem totul repede, vrem imediat, ca şi cum cele de dinainte fapte, zile şi ani făcute, bine ne-ar fi făcut, de bine ne-au fost, iar ceea ce trebuie făcut rău ar fi, fiindcă repede rău se pate face, încet se face binele. Rău răului însă nimeni nu poate face spre a se face binele bine, numai rău binelui uşor, oricine poate face. Răului greu cineva i se poate împotrivi, binelui oricine poate să-i fie potrivnic. A vindeca nu-i la îndemâna celor care ştiu să facă rău, pentru că tot cu un rău aceia vor vrea să vindece. Doar cei care nu ştiu să facă rău pot face bine, doar ceea ce ştiu să nu strice şi mai rău ceea ce este deja stricat, pot să repare, pot să vindece. Cei ce ştiu calea răului, nu au cum să ştie calea binelui, fiindcă nu-i calea răului drumul invers pe calea binelui şi nu-i calea binelui drumul invers pe calea răului. Cui pe cui se scoate, dar cuiul ruginit nu cu un cui ruginit se poate scoate, ci doar cu unul nou, curat, şi neatins de nici o putreziciune, de nici o neputinţă. Altfel, cuiele ruginite se pot împinge unul pe altul, dar oricare se poate rupe şi, odată rupt vreunul, nimic nu se mai poate face.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Timpului nu-i dăm valoare înainte de a şti că a trecut, de a simţi, pe propria piele, în trăirile şi gândurile noastre, în faptele noastre, trecerea, ireversibilă. Tocmai faptul că nu-i dăm valoare ne face să nu-l privim ca fiind al nostru, ca fiindu-ne bun sfătuitor ci doar ca cel care nemilos ne biciuieşte, fiind ceva care de la sine se trece. Îl tot vrem înapoi şi doar ne împăcăm cu ideea că nu se mai întoarce. Uneori învăţăm, în ceasul al doisprezecelea, că-i mai putem încetini trecerea, nelăsându-l pe lângă noi trecător, alteori, nici măcar când se aud clopotele pregătindu-se să bată trecerea din vremea în care orice este posibil, înspre cea în care greu este posibil şi o banalitate, nu ne lăsăm nici măcar o clipă s-o trăim în felul în care el ne-ar face-o frumoasă, ţinem cu tot dinadinsul să-i arătăm că până la urmă reuşim ceea ce atâta vreme n-am reuşit, rămânându-ne, până la urmă bucuria, ori necazul, de a ne da bătuţi, de a ne pleca privirea în pământ, căutând, înspre trecut, urmele trecerii lui, urmele pe unde noi am lăsat paşii să calce pe propria viaţă, pe bucuriile ce ni le-am refuzat, dând plăcerii clipei puterea de a se autoîncorona regină a bucuriei şi chiar a-şi aroga, emfatic, nuanţele a ceea ce nu este decât o fulgerare, fericirea, şi, mincinos, dreptul de a se numi împlinire, lăsându-ne furaţi de prea strălucitoarea efemeritate.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-28184198249114248852013-12-04T21:36:00.000+02:002022-09-16T05:04:40.908+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [28]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Înainte de a coborî Dumnezeu focul din Ceruri, îl va coborî omul pe Dumnezeu din Cer.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care mor când este frig afară sunt fericiţi. În lumea lor nu duc mizeria căldurii artificiale! E destul să se spună "căldura e scumpă” şi se înţelege de ce nu este curată!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Viaţa sfinţilor e bine să fie ştiută! Însă nicidecum trăită!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care vor să vadă cerul senin trebuie să fie uneori cu capul în nori. Sunt atâţia care folosesc binecuvântările, că te poţi gândi că ei chiar merg spre sfinţenie. Şi îngerii îi ţin pe buze... Dar de fapt ei îşi acund lipsa interesului, făcând gesturi de complezenţă!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Când tac nu înseamnă că nu ştiu adevărul chiar dacă atunci când ştiu adevărul totdeauna vorbesc.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei mai secretoşi vor să ştie cele mai multe secrete. La ce le-ar folosi? Satisface, cu adevărat ego-ul? Şi apoi?...</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel mai greu îi e omului să-l înţeleagă pe cel care tace. Şi adesea cade în plasa acuzării acestuia!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei ce pe războinici îi iubesc, mesageri ai păcii nu pot vreodată fi.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-40677611401114222172013-11-25T08:17:00.006+02:002022-09-16T05:04:33.334+03:00Clipa infinităţii, noi...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgbY4n9e4JA_feER8xXKYsJ4pbHYDmYTmIgk3763he02y-Ir33PRYoddZAecC2_Sc89LUbZaEV085QG1J8Hx-CDYWY17cIzUoALw1IIZp562XyWzSbLDdG70wsFogcgYKXaKBvUSmIIJuQ/s400/13.11.17.Clipa+infinitatii%252C+noi....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgbY4n9e4JA_feER8xXKYsJ4pbHYDmYTmIgk3763he02y-Ir33PRYoddZAecC2_Sc89LUbZaEV085QG1J8Hx-CDYWY17cIzUoALw1IIZp562XyWzSbLDdG70wsFogcgYKXaKBvUSmIIJuQ/s200/13.11.17.Clipa+infinitatii%252C+noi....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ai clipei suntem, adevărul ce ne facem să existăm este legat de clipă, de străfulgerarea căreia nimeni nu-i dă valoare, celei care, fiind mai mică decât cea mai mică parte ce o putem măsura, a timpului, nu ne dă mâna să ne-o luăm ca definitorie, pentru orice am făcut, pentru tot ceea ce facem, ori pentru ceea ce vrem să ni le ştim făcute. Oricare ar fi mărimea timpului, infinită de e să fie comparată cu acea nedefinibilă clipă, nu este, pentru om, mai importantă în ceea ce aduce, decât clipa. Începutul şi sfârşitul, a ceea ce e bine sau a ceea ce este rău, oricâtă strădanie s-ar pune în a le găsi rădăcinile, oricâte minţi luminate ar răsuci şi ar învârti, pe toate părţile, pe cele ştiute ori pe cele neştiute, oricât s-ar dori o un răspuns pe măsura calendarelor ori ceasornicelor, la ceea ce pare strivită de măsura calendarelor, de tic-tac-ul ceasornicelor, clipa, în cele din urmă, este cea binecuvântată ori cea blestemată.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din nimic ni se porneşte drumul spre a ne naşte şi nimic suntem după ce plecăm. Clipa de început, bănuită dar niciodată ştiută, cea care prin alţii ni se întâmplă, şi clipa de sfârşit, cea care nimeni nu o poate şti şi care de nimeni nu depinde, sunt cele care ne definesc, sunt cele care ştiu ce rost avem sau cu ce rost ni s-au trecut zilele. Tot timpul vieţii în aceste două neînsemnate clipe încape. Toată înfinitatea clipelor vieţii prin aceste două clipe vine, de-acolo de unde toate vin, şi pleacă acolo unde toate pleacă. Nefiindu-ne cunoscute nouă, cei care nu avem puterea de a le cuprinde pe toate dintr-odată, le negăm şi, negându-le, le punem pe seama minţii ori pe seama hazardului, condamnându-ne la o veşnică judecată.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De aproape plecăm înspre departe, de departe venim înspre aproape. Ne numărăm paşii, ne numărăm faptele, ne numărăm trăirile şi simţirile, numărăm cu măsura tuturor trecerile sau aşteptările, fiindu-ne, zicem noi, firesc, să ştim, doar plăcut nu ne este totdeauna, alteori neplăcut ne este gândindu-ne că prea repede au fost trecute cele bune sau, prea greu, cele ce văzute apoi ca bune nu ne-au fost sau nu ni s-au părut. Măsurile, chiar şi cele la fel fiind, nu ne sunt egale. Nu ne sunt, în nici un fel egale nouă, dar nici egale cu ale altora, şi ei făptuitori sau trăitori ale unor fapte asemenea, prin toate cele ce sunt ale firii, ale trăirii, ale vieţii. Întrebându-ne de ce nu sunt la fel, dăm un fel de răspuns, după pricepere şi înţelegere... Mai departe nu putem trece, mai departe refuzăm să trecem, spunându-ne mai degrabă, că încă nu putem trece...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa, într-un tot, prin toate câte o definesc şi o fac să fie ceea ce este, n-are limite, fiind un întreg Univers, parte şi el al Universului tuturor. Fiecare stea e însemn al universului său şi în fiecare univers străluceşte o stea. Şi cu cât se apropie mai mult una de cealaltă, strălucesc cu mult mai mult, şi mai înspre vederea tuturor ajung. Dansul strălucirii lor este mereu şi mereu mai frumos, şi tot mai multă lumină dau. Şi dansul le face să uite că totuşi ceva, chiar dacă şi el nu-şi prea lasă privirea dusă de la ele, trece. Este timpul, cel care pe toate le aranjează în şir, fără să greşească ordinea. Mereu acelaşi stând pe loc este începutul... Doar timpul trece!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">În dansul lor, un firesc venind dintr-un departe pe care nici gândul nu-l pătrunde, se adună într-un roi de stele, în jurul a ceva ce le ţine mereu aproape, ceva ce ele ştiu că de strălucirea lor se bucură, că de clipa când pălesc se întristează şi caută să le stea aproape pentru a străluci. Bucuriile scânteierilor, tristeţea umbririlor, pe care umbre ce au uitat să înţeleagă bucuria dansului, drumul lor spre a fi soare al lumilor ce în jurul lor se va aduna, e şirul în care toate celelalte, şirurile stelelor care nu-şi lasă timpului privirile clipă de clipă, se adună să rămână amintiri. Mereu, amintirile acolo se regăsesc... Precum e-n Ceruri, la fel şi pe Pământ e...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Una peste alta se aşează, înălţându-se, clipele. Una peste alta aşezându-se, fără ca măcar ele să se numere, Universul faptei, ori al gândului, ori al trăirilor, creează. Nenumărate de nimeni, şi tot de nimeni ştiute, asemenea stelelor cerului, fiecare îşi are lumea, nevăzută şi greu de pătruns cu mintea omului care, nici lumea întregului Univers de ele creat, n-o poate pătrunde şi nici pe de-a-ntregul a o-nţelege. Omul pentru clipa trăită este asemenea cu stelele pentru om. Universul clipei ne este de neînţeles, mai puţin însă decât ne este al stelelor. Universul clipelor n-are cum să fie văzut, nici atins, nici măsurat, către al stelelor măcar privirea ne-o aruncăm şi ne putem dumiri întrucâtva.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ne-ncepem a aduna totul de la nimic... Aşa se vede... Nu avem decât un minut, apoi o ora, o zi, o lună, un an până când ajungem la o viaţă, totul reductibil la acel singular unu. Ne guvernează acest univers singular şi,tot universul fiinţei umane, la el se raportează, fiindcă totul porneşte de la acea unică şi infimă clipă. Tot ce excede acestuia trimite în haos realitatea. Haosul este univesul în care unitatea are mai multe dimensiuni şi simultane pot fi mai multe, pentru că ele nu se mai suprapun. Dar haosul este un univers, la fel de singular, al Cerurilor. Haosul este de necuprins, este văzutul şi nevăzutul la un loc. Unicităţii omului îi este dată unicitatea. Îngerilor le este dat a putea cuprinde mai mult, şi chiar şi ei au o limită. Alţii, mai mult decât îngeri, trec de acea limită, şi ei avându-şi altă limită. Limitea finală, infinitul, doar Creatorul o poate cunoaşte şi cuprinde într-o totalitate de amănunte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Viaţa-i una, doar cu unu se poate însoţi. Tot ce excede, tot ce se vrea asemenea haosului, devine dezordine. Vieţii şi omului îi este necesară unicitatea pentru a putea fi el însuşi: o şcoală, o activitate, o familie, Mai mult nu poate duce, mai mult îl scoate în afara universului existenţial. Plăteşte mai mult pentru tot ce e mai mult. Două de-acelaşi fel deodată înseamnă pierderea a altceva. De cele mai multe ori înseamnă, din ceea ce se vede, pierderea sănătăţii sau pierdere minţii, sau chiar amândouă dintr-odată, fiindcă, din ceea ce nu se vede, pierde sufletul. Şi nici nu ştie cât pierde, pentru că nu şi-a găsit încă măsură potrivită înţelegerii sale pentru suflet. Doar sufletele mari pot duce mai mult. Dar nici lor nu li se poate totul, oricât de mari ar fi, pot să se piardă, depăşindu-şi limitele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Chiar şi ceasul măsoară timpul prin unicităţi. Doar un tic şi apoi un tac, îi dă prima lui măsură, cea care, aşa cum oamenii au găsit de cuviinţă, le măsoară trecerea. Oamenii l-au inventat şi au inventat măsura, respectând, ca orice creaţie unicitatea. Inventându-şi măsura propriei treceri, şi-au dat singuri dovada trufiei şi mândrie de care sunt în stare. Pentru că tocmai ei, creatori pentru lumea lor, aşa cum ei, în lumea Creatorului au fost creaţi, au vrut şi cu osârdie vor să se asemene Lui, fără să stea să gândească dacă vreodată s-ar putea ca cele de el create, lui să i se asemene... Şi, ca să-şi dovedească fără dubii vrerea, au început să iasă din tiparul unicităţii prin fapte sau agoniseli, modul lumesc de a-şi dovedi putinţa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Una lângă alta stau agoniselile şi fuga după una sau după alta, mai multe decât pentru o viaţă necesare îi sunt, îl face să se piardă în tot felul de idei pe care le ia, în clipa de decizie, ca fiind cele mai bune. Şi chiar şi mai târziu, când încă e devreme, alte şi alte idei, agonisite de pe oriunde, şi le face blazon pentru a-şi da o iertare de faţadă. Iar când nimic nu mai încape în cuvinte şi înţelesuri, pentru sine dar şi pentru alţii, ca să poată să iasă cu faţa curată, “aşa a fost să fie” le pune la un loc pe toate, în acel loc în care se mimează adevărul, preferându-şi un mers asemenea celui dinainte, prefăcându-se a fi drept, preferând a nu crede coclaurii din juru-i.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Adunături de nimic, pentru o viaţă care se raportează la o simplă clipă, fie că este ea cea de început ori cea de sfârşit. De-ar fi fost să nu-şi facă din cele ale Pământului repere, de n-ar fi luat drept reper Pământul, împărţindu-şi-l, folosindu-se de sine pentru a-şi găsi o cale de a se întina şi de a-şi întina clipele vieţii prin dureri şi bucurii ale unor fapte nefireşti care doar bucuria mândriei sau a neînţelegerii rostului şi menirii îl au faţă de cele fireşti, şi-ar fi avut timp de el. Avându-şi timp de el, clipele trăindu-le, viaţa şi-ar fi ştiut-o întreagă şi aproape nesfârşită. Păcătuind faţă de sine, s-a dedat la a lăsa celor următori, agoniseli: bogăţii, năravuri, cunoştinţe, boli, plăceri, suferinţe, credinţe, necredinţe, nume şi renume. Şi cel mai mult au făcut-o cei mai puţin ştiutori ai propriului rost.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 14.2pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Ireversibilă-i trecerea clipelor, de la cea dintâi, cea unică şi irepetabilă, până la cea din urmă, la fel de unică, la fel de irepetabilă, cu nimic diferite de toate celelalte. Fiindcă aşa cum e prima şi cum e ultima, toate au pe cea dintâi şi pe cea din urmă, Nimic nu-i repetabil, doar omul îşi închipuie imposibilul. Nici ceea ce el creează nu e repetabil, nefiind o copie, ci un altceva... Ca şi viaţa...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-86565100712278273422013-11-25T00:46:00.001+02:002022-09-16T05:04:26.180+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [27]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Viaţa e o minune. După ce s-a consumat e uşor de a fi siguri de asta!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Prietenii au şi calităţi nu doar defecte.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Timpul care trece are valoare doar după ce face parte din trecut.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Toate ale omului pornesc de la gândul omului. Nu se face nimic din viaţa omului care nu trece prin gând. De aceea toată grija celui care vrea să-şi aibă sufletul trebuie să fie grija de a-şi curăţi mintea de gândurile cele rele şi de toate înfăţişările răului ce le poate aduna în gand. Aici este toata cheia vieţii sufleteşti, toată cheia curăţirii sufleteşti: să-ţi faci rânduială în minte. Cine îşi face rânduiala în minte îşi face rânduială în viaţă.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Mondenitatea este mai importantă decât sănătatea sufletească a oamenilor. Cei ce cred asta, chiar cred, spunând că se vinde! N-au curajul de a face un test pentru că ei înşişi sunt bolnavi!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Oamenii ştiu ce este rău şi ce este bine! Când însă e vorba despre ei, trec uşor cu vederea. La bătrâneţe se plâng că le-a slăbit vederea şi nu găsesc ochelarii potriviţi!</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-8400343849325301182013-11-24T18:24:00.003+02:002022-09-16T05:04:09.201+03:00Revelări în lumina relevatoare [2]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgEFDi4C00xbG_3wFs4y5z2o8yu7hpd5tlCNYKQaQyLnmB-O8T8MgNKcSYTVIw_NaiVBaUvOdJzow3gS3cjXhmyXPG5icwPrbFdbQ_DOuHPdxKhDGnH_y52LqiSpTLCesXPJRiyYEr7HA0/s400/13.11.16.Revelari+in+lumina+relevatoare+%255B2%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgEFDi4C00xbG_3wFs4y5z2o8yu7hpd5tlCNYKQaQyLnmB-O8T8MgNKcSYTVIw_NaiVBaUvOdJzow3gS3cjXhmyXPG5icwPrbFdbQ_DOuHPdxKhDGnH_y52LqiSpTLCesXPJRiyYEr7HA0/s200/13.11.16.Revelari+in+lumina+relevatoare+%255B2%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Venise, pe nepregătite, vremea lor, vremea de a-şi face jocul, vremea de a acapara ceea ce trebuiau să acapareze, vremea de a distruge tot ceea ce putea să urce deasupra a ceea ce fusese pus ca limită, venise vremea să oprească cu totul ceea ce nu fusese oprit, aşa cum, în alte condiţii dăduseră greş, nefiind uşor de deschis uşa deznădejdii şi decăderii. Doar întâmplarea potrivită era aşteptată...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Erau deja lupte pierdute, erau siguri pe victoria deplină, căci erau deja ferestrele sparte, pietrele intraseră şi prin ferestre, pereţii dinauntru aveau urme, drept nimic nu mai era. Bogăţia încă exista şi ei pe asta o păzeau, puteau pleca liniştiţi de era golită casa de toate, şi dacă împrejuru-i se puteau mărăcinii simţi liberi la a cuprinde totul. Şi-acel perete, proptit să stea în picioare, ştiindu-l că fără proptele s-ar fi putut dărâma, la proptele se gândeau când apărea câte-o rafală de vânt, ori când şuiera viscolul. Dacă ele cădeau, peretele s-ar fi prăbuşit şi treaba cu hoţia o ştiau ca rezolvată. Şi chiar dacă le venise pe tavă ruptura legăturilor acelui perete, ei ordinul ţineau să-l execute întocmai. Şi, într-o zi ca toate celelalte, cu doar adiere de vânt, cu o ploaie mai rece, obişnuită, le-a ieşit în cale motivul întâmplării care să pornească cel mai cumplit uragan, cel care nu doar distruge, ci acela care i-a totul cu el, spre a putea arăta, altor uragane, puterea ce o are, să se poată mândri ca fiind altfel decât altele. Şi, ştiindu-l, apă la moară i-au dat pentru a se porni, ştiindu-l şi ajutat, în a se porni, de alte vârtejuri care, pentru a nu fi văzute ca vârtejuri, îşi ţineau vârful în pământ şi pâlnia spre Ceruri, spre a-i putea fura, chiar şi Cerului, lumina.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">S-a făcut pentru-ntâia oară să fie, pe uşa deschisă oricum de paznicii zeloşi a păzi casa doar ce cei veniţi cu gând curat, să se intre prin faţă, dar, de la primul pas pe uşă, din spate, pe la spate, pentru a nu mai exista scăpare, s-a lovit cu furie neagră, cea care şi drumurile şi privirile înspre zări senine le taie şi le mută încotro vor cei ce măsluiesc destine, pentru a se face ei înfloritori şi bogaţi. Şi-aducea, fiindu-i puterea sporită noaptea, spre miez de noapte şi dincolo de miezul nopţii, cârlige şi parâme cu care să înlănţuiască, săbii şi iatagane cu care să hăcuiască şi să spintece orice piedică pusă în cale-i, ba chiar şi care cu soldaţi nevăzuţi prin întuneric, care să împiedice orice nou venit să stea prea mult, dincolo de ceasul înserării, pentru a nu-i da nicicui prilejul de a cunoaşte de unde-i vine puterea înlănţuitoare şi cui i se supune fără crâcnire. Ştia metehnele uşii, ştia de paznicii pe care-i chemase, şi căuta chiar şi pe ei să-i îngrozească, voindu-se singurul şi de-a pururea prădător, singurul care să se bucure de tot ceea ce era îmbucurare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Nu se lăsau nici paznicii mai prejos, în lumina zilei ei făceau, mai tot timpul legea, ei cotrobăiau peste tot, ei urcau în pod şi spuneau ceea ce văd, ei fluturau flamuri deasupra acoperişului, să fie văzute din depărtare, chiar şi focuri aprindeau, focuri cu fum gros, ca nu cumva să fie nevăzute. Şi mergeau şi prin vecini, pe la cei de care îi lega prietenia ajutorului dat pe ascuns, când încă nu ştiau seama casei, şi ei, ca răsplată, puseseră casa şi acestora la dispoziţie, pentru când ar fi vrut-o. Nu le mergea nici lor prea bine, paznicilor lor, căci şi aceşti vecini aveau, îmbătrâniseră şi nu mai aveau putere, acum plăteau, chiar şi cu ziua, pe cei care-i apărau şi se străduiau să le aducă mai mult spor şi mai mult folos. Casa le-ar fi fost bună, dar ştiind de la paznicii casei metehnele uşii, starea pereţilor, vraiştea ce tocmai ei au făcut-o, în pod, nu le trecea prin cap, pentru atunci, să se mai procopsească şi cu o casă în prag de părăginire. Căderea acelui perete îi făcuse să cam uite a se gândi la ea. Apoi, când au început să fie, de ai lor înştiinţaţi de uraganul cel negru, când vedeau carele cu soldaţi veniţi la ceas de seară şi puşi la ospăţ, râzând de soarta casei, când în casele lor simţeau mirosul deloc plăcut al acestor îmbuibaţi, ce-şi lăsau urmele peste tot, prin jurul casei, chiar şi pe pereţii care, ştiind că dacă se vor cutremura, casa poate oricând să cadă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">N-a mai fost, de-atunci, deloc pace. Ziua paznicii căutau să-şi împlinească ordinele, noapte uraganul se arunca năpăstuitor. Ziua uşa ba se închidea, ba se deschidea, după cum paznicii găseau de cuviinţă, după cum ei spuneau casei că-i este de folos ori de trebuinţă, noaptea se dădea singură la o parte, nemaiputincioasă, văzând puzderia de nimicuri ce-i bat fără încetare pragul, căutând să nimicească totul în cale. Ştia, simţea, că n-are nici o şansă de a sta închisă atunci când i se cerea să se deschidă! Stând la perete, se minţea singură că este mai bine aşa, că aceea-i este poziţia adevărată, aşa fiindu-i rostul, că trebuia să vină şi un asemenea uragan care să o facă să înţeleagă ce motiv îşi are. În podul casei era numai fum, pucioasa făcând să se taie orice respiraţie. Ferestrele nu mai aveau nici o strălucire, lumină nu se vedea, oricine, în juru-i orbecăia, învârtindu-se în cerc, fără spor şi fără să poată face un pas înainte, dar oricâţi înapoi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Zile întregi cu burniţă şi ploaie rece, nopţi la rând cu vântul care tăia puterea oricărei încheieturi, ferestrele crăpau, tocurile lor trosneau de frigul care nu-şi găsea, prin nici un fel, leac. Mersul de zi era somn de noapte şi somnul de noapte era cumplită alergătură şi căutare. Căutările se opreau la căderea întunericului şi începeau, fără a avea continuare, când pleca întunericul nopţii să-şi adune puterile pentru a altă noapte, în care să poată ascun-de pe cei care, râzând prin spate de casă, prefăcându-se, pe faţă, interesaţi de pereţii care se cojeau şi se putrezeau văzând cu ochii. Pe lângă casă începeau să crească bălării, pelin şi mătrăgună, tătăneasa sub praguri creştea şi sub praguri se usca, ca şi cum, sub praguri câmp pustiiz era. Şi ca acasă, în câmp, prin scorburi, ori la adăpost, sălbăticii trăiau. Dincolo de gardul casei era primăvară, ori vară, ori toamnă ori iarnă, cam toate la vremea lor, doar casa în care cuib îşi făcuse frigul întunecat al vântului, nu mai avea de ce se bucura, nu-şi mai avea decât timp de aşteptare fără rost şi trecere de timp fără nici o schimbare. Orice schimbare doar sub rafalele uraganului se putea face, altfel rafalele căutau să i se piardă orice valoare, alungau, cu mare grabă, orice schimbare sau chiar gând al schimbării...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Dinspre înăuntru nu se prea putea nimic mişca. Nici un Sisif nu s-ar fi încumetat să încerce să mişte ceva. Scara podului căzuse, drumul până la poartă fusese mutat spre în spate, unde sfârşea într-o mlaştină prin care hoţi şi căutători de comori îşi aveau drum tainic şi care, de cineva încerca să o taie pe lat, pe unde nu credea cineva că poate zăbovi prea mult pentru a o trece, îngheţa şi prindea picioarele trecătorului. Chiar şi cel care prindea de veste şi nu-şi lăsa picioarele îngheţate, malul lunecos nu-l putea trece. Doar un cer de noapte senin, pe care să se vadă drumul care ar fi trebuit bătut, cel care nu se pierduse cu totul înainte de primele rafale ale uraganului şi doar un alt soare, mai puternic, mai pătrunzător, care să poată răzbate prin întuneric, prin ceaţă, care să nu se lase înşelat de strălucirile îngheţului, mai putea să facă ceva pentru o casă atât de lovită, atât de devastată de toate câte putuseră fi luate. Casă albă fiind, din Ceruri era văzută, dar Cerurile prea departe fiind, nu putea să facă mai mult decât să se însenineze şi să trimită pe cei care putea să răzbată, să pătrundă pe uşa deschisă, cu balamalele îngheţate, pentru a o mai încălzi un pic, pentru a-i aduce aminte de rostul de casă, de adăpost şi de loc de bucurie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Când s-a înseninat cerul şi drumul s-a văzut cum era de făcut, furia uraganului n-a mai avut margini. Nu mai putea să se abţină, era furios pe orice, căuta să dărâme casa, căuta să omoare pe paznicii care-i făcuseră pagubă în cele ce voia să şi le ia pentru el. Peste tot căutându-i, n-a putut pe paznici să-i vadă când intră în casă, din nou, la ceas de zi, şi reuşesc să închidă uşa, să oblonească ferestrele. Atunci s-a răzbunat pe pod, pe care l-a răvăşi în ultimul hal. Acoperişul i l-a găurit, să poată să vadă prin el oricând, să poată oricând de deasupra intra, ca să poată să-i prindă pe paznicii care, ştiind că el n-a respectat înţelegerea, şi nici ei la rândul lor împotriva lui vor fi, să poată să orbească şi să ţintuiască orice mişcare a cuiva de-al casei, să nu stea deloc altcineva, care, din afară venind, mai multe ştiind, casa de el nu-şi va mai aminti, ba chiar nu-l va mai crede, aşa cum crezuse cândva, mai ales uşa, că e folositor şi de trebuinţă, ci, aşa cum şi el ştia că e, distrugător a tot ce-i intră-n cale. Şi, ştiindu-se fără prea multă ştiinţă şi ţinere de minte, a rânduit timpul viitor, mutându-se într-o casă asemenea, ca să se poată întoarce fără să aibă nevoie a se obişnui cu uşile, ferestrele şi pivniţele ce-ar fi, după trecerea timpului, ca noi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Trasul nou drum, drept n-a putut de la început să fie... ba mai sufla, în rafale vântul, ba paznicii mai aduceau pe-aproape câte un trecător într-ale sale, ori un simplu pierde-timp, ba paznici de pe la alte case ori mercenari plătiţi cu mulţi bani mai erau aduşi de ei să vadă ce mai rămăsese din ceea ce fusese odată casa, şi toate se vedeau, erau acum urme care nu piereau. Şi mai erau soldaţii plecaţi pe cine ştie unde care, nemaştiind cum stau lucrurile prin acea curte, cu bocancii lor mai rupseseră marginile drumului. Anevoie încă se putea merge de la casă la poartă şi greu, sau mai deloc, de la poartă la casă. Nici măcar hoţii nu încercau să sară gardul, chiar şi cei care nu ştiau de paznici, doar pentru că se întrebau dacă mai au ce fura, dacă merită să caute ceea ce le era de trebuinţă, dacă această căutare n-ar fi fost decât o zadarnică pierdere de vreme. Vedeau ferestrele sparte, proptelele zidului, întunericul dinauntru, simţeau răceala vântului ce le sărea în cap şi în spate, şi-şi vedeau de alte drumuri şi alte treburi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Vedeau Cerurile că după ce atâta timp stătuse îngheţată şi întunecată, albă rămăsese casa, descoperită de acoperiş, vedeau că drumul înspre spate începea să se crape, rar mai fiind bătut de pas de om. Şi văzuse cum acel zid, proptit, căuta spre înalturi să vadă înseninarea, aşteptând înseninarea. Cerurile, doar ele mai puteau face ceva şi doar ele ştiau că se mai poate face ceva... Un soare nou, un altfel de soare, un soare care să poată pătrunde întunericul şi care, cât ţine noaptea să nu stea ascuns ci să-şi lase raze care să privească tot ce se mişcă împrejurul casei, care să dea cât de cât lumină şi în casă, care să stea deasupra ca acoperiş, trebuia să trimită, un soare care să nu ardă, un soare care să nu usuce prea repede totul, când casa se voia iarăşi casă, ştia că trebuie să trimită.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Un soare altfel, un soare care să cuprindă curtea întreagă, care să lumineze peste tot, un soare care să fie prins doar de înaltul Cerurilor, care să n-aibă teamă de risipire, care să poarte semnul crucii fără nici o urmă de îndoială, pentru a putea, cu ea şi în numele ei, să pună pe paznici pe fugă, să poată să vadă când se porneşte vreun viscol, când se arată câte-un nor de ploaie, care să privească şi spre ziduri ca fiind parte din casă, şi nu s-ar putea casa să fie casă fără ele, care să dea strălucirea, luminoasă, firească a ferestrelor, care să readucă uşa la rostu-i firesc, să facă din casă loc potrivit pentru a-şi avea pe cei ce trebuie să locuiască în ea şi să o ajute să şi-i aibă grabnic. Şi i-a fost trimis tocmai când paznicii dormeau şi uraganul, domolindu-şi furia, îşi căutase de lucru, dărâmând, altă casă, socotind cât mai are de aşteptat pentru a-şi împlini dorinţele.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi după toate acestea, s-au văzut semnele, dar nu doar Cerurile le-au văzut, şi întunecatele adâncuri le-au văzut, şi de la paznici au auzit, fiindcă ei de-acolo fuseseră trimişi şi de acolo cereau ajutor când nu puteau să facă faţă. Se vedeau umiliţi de Înaltul cel înalt şi se plângeau de frica de a pleca precum câinii cu coada între picioare, după atâta timp în care, prin vicleşuguri şi năluciri, ajunseseră până aproape de limanul dorit de cei care, cândva, cu de la ei putere şi viaţă îi plătiseră. Încercau chiar a găsi o cale de a se uni cu singurul în stare să mai vrea să lupte, căci lupta pentru a-şi apăra furtişagurile, înşelăciunile şi mândria, pusă la pământ după aşa pierdere, ce nu şi-o închipuia, după aşa scăpare printre degete a unei sigure victorii. Jucau pe singura lor carte ce o mai aveau...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Zarurile au fost aruncate, înţelegerile s-au făcut, semnele luptei, date sub masca îmblânzirii uraganului, sunt deja văzute, fiind deja cunoscute de la prima încercare. Cunoscut e şi ce poate şi ce nu poate acel uragan, ce chingi foloseşte şi unde loveşte. Casei doar îi lipseşte curajul de a-i sta în cale şi, din lipsă de curaj, nu-şi lasă luminile noaptea aprinse, încurajând astfel pe cei ce bat doar noaptea la în geamuri, sting candelele, se furişează în vise, înfrigurează ori înfierbântează, fură adevăratele gânduri pentru mâine, punând în locul lor altele, îmbrăcate în alb dar de un gri negricios înăuntrul lor. Luminii nu i se mai pot ascunde detaliile, doar amănuntele sunt ascunse sub motive de tot felul, motive de ocolit ori de neocolit. Dar sunt ştiute dinainte urmările, şi chiar dacă ajung pietrele să se mai lovească de acoperişul care e încă provizoriu, care încă nu poate să fie bună acoperitoare, neavând învelitoare, a ceea ce sub acoperiş îşi are locul. Pietrele ajung şi acolo încă nu e linişte deplină, nelinişte şi nesigranţă fiind, încă, în toată casa.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Lupta cea de pe urmă e începută. De la-nceput nimeni nu poate fi văzut ca învingător. Între Lumină şi Întuneric, între Adevăr şi Neadevăr, motivul luptei, este tocmai casa, nicidecum uşa casei... Va învinge Casa Luminată, dacă nu va ceda greutăţii drumului spre Lumină sau va câştiga Întunericul o Casă care, încet dar sigur, se va dărăpăna, lăsând în urmă pereţii duşi, de ape murdare, în pământ, înrobiţi durerii de a nu fi avut parte de împlinirea de a fi pereţii unei case pe care şi-au dorit-o şi au susţinut-o totdeauna, chiar când orbecăia prin întuneric. Lupta e în toi, nimeni şi nimic nu e cruţat! Pentru un suflet, oricum ar fi, mare sau mic, lupta e mare. Pentru un suflet mare e şi mai mare. Căci un suflet mare e un trofeu mare!</span></div>Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-50282839068332150622013-11-24T00:01:00.001+02:002022-09-15T11:19:05.114+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [26]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*De sus, din Ceruri, Pământul nu e albastru. E mai mult o forfota de puncte gri!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Chiar şi când câinii sar la gâtul cailor fără şei, aceştia nu pot fi opriţi să fie liberi.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Iubirea e veşnică! Nici Cerul, nici Pământul nu o poate îngropa!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Dacă iarna bate vântul, stelele tremură şi îşi doresc să poată dormi. Dar vântul fluieră şi nu le lasă să adoarmă!Când s-a scufundat Atlantida au scăpat omizile ce s-au grăbit să se transforme în fluturi?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cruciaţii din vechime au ucis în numele crucii; ei nu înţelegeau ce înseamnă crucea. Acum cei ce înţeleg asta sunt vânaţi, dar nu ucişi. Crucea le este scut.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Costul unei prestaţii şi eventual un proces îţi dau prestanţă! Vrăjitorii au întâietate!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Crimele împotriva umanităţii sunt doar vârful ice-bergului ce pluteşte acum deasupra noastră.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Hapurile vindecătoare omoară ceea ce nu pot vindeca.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-10225643525448707752013-11-23T18:24:00.004+02:002022-09-16T00:16:58.257+03:00Revelări în lumina relevatoare [1]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj3EAURqDA8JDWxcjLIsKxg-Mrs3EDBBPy4ZD_fKKsM3j-ZIG4gL38OJyzYBAZajMOwyg2PUZaCwQU00yZm1buufIIokMl34KwhIKSZkilgTCtG1YsQ6UeJR9uLejwNrQSWQvSSD_8DpL4/s400/13.11.15.Revelari+in+lumina+relevatoare+%255B1%255D.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj3EAURqDA8JDWxcjLIsKxg-Mrs3EDBBPy4ZD_fKKsM3j-ZIG4gL38OJyzYBAZajMOwyg2PUZaCwQU00yZm1buufIIokMl34KwhIKSZkilgTCtG1YsQ6UeJR9uLejwNrQSWQvSSD_8DpL4/s200/13.11.15.Revelari+in+lumina+relevatoare+%255B1%255D.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Oricâtă strădanie, cei ce vor să facă plăcut vederii ceea ce neplăcut vederii este, cei ce vor să facă a fi văzut curat ceea ce murdar este, ceea ce a fost murdărit ca fiind ceva ce n-a fost de murdărie atins, ceea ce nu este alb imaculat ca totdeauna fiind imaculat, ori ceea ce nu e alb, ba chiar e negru, ca fiind alb, oricât se vor acoperi urmele şi se vor spăla zidurile, când ziduri de case se vor vrea arătate, dacă se vor spăla rufele la vederea tuturor, când rufele sunt ca dovadă, sau dacă oamenii, împinşi în faţă, cât mai în faţă, sunt motivul strădaniei, tot rămâne, pe colţuri, în cute, ori în umbra privirilor, mai greu vederii tuturor, mai greu înţeles celor care se lasă orbiţi de strălucirea asemenea a ceva ce-i nouă a celei ce-i veche şi nu poate, nu mai poate fi nouă, cea mai de netăgăduit dovadă a adevărului, cel care nu poate şi fardat, ori schimbat, ori înlocuit, fiind pecetluit de trecerea timpului, cu toate cele ce se întâmplă în trecerea lui ireversibilă. Greu de crezut, greu de înţeles, greu de pus în limitele normalului pe care toţi îl caută şi îl definesc după percepţii proprii... Greu de acceptat când se pun limite şi bariere întregului...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Praf în ochi, dacă e nevoie, străduitorii spre a face plăcut vederii ceea ce vor ei, ori ceea ce sunt plătiţi să facă astfel, aruncă. Spre a avea folos, nu se lasă înduplecaţi de nimeni şi de nimic, iar dacă e nevoie, fără cruţare, lovesc. Lovesc ei când laţul se strânge în jurul lor dar, mai înainte de a se ajunge aproape de ei, înainte de a simţi arsura privirii ce-i face să nu mai poată deloc spori, prin cei tocmiţi, a sta de pază ori a le fi soldaţi, pentru a izgoni şi a goni, la început prin convingere înşelătoare, prin sprerietură, prin ciudate întâmplări şi, dacă nici aşa nu le este cu putinţă, prin lovitură dureroasă, prin boală de moarte grabnică dătătoare. Când nici astea toate nu reuşesc, platnicii ies la drumul mare şi calea o aţin, pentru fapte ce se lasă crezute frumoase, ori pentru tânguială, ori pentru forţare. Dar tot pentru a arunca praf, ori sare, în ochi, ies...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">S-a-nceput, dintr-un gând al necugetării şi-al dorinţei de mai mult, din necunoaşterea altei bogăţii decât pe cea care are şi formă şi valoare, care să poată spori şi care, aşa cum era, să fie motiv de mândrie şi laudă. S-a început pentru a se rupe neam şi a se lega, spre a fi nefireşti drumurile, rânduite de firescul timpului şi vieţii. S-a început din jinduirea la mai mult decât ceea ce exista. Şi s-au făcut legături şi s-au făcut chipuri hâde, şi s-au îndreptat drumuri spre iubire de arginţii uşuraticei cale de pierzare şi decădere. Şi s-a însemnat cu semn la fluierul piciorului, înainte păşitor al drumurilor astfel croite, altfel, cele păşite întâi cu piciorul neînsemnat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">De mult mai devreme însă, dintr-un motiv ce doar venirea-l ştia cu adevărat, şi singurul care ar fi fost posibil, cel care întâmplare sortită nefacerii ar fi fost, de n-ar fi fost însemnarea spre mers nefiresc, din cealaltă parte, din partea care se credea şi încă se crede curată, cea însemnată cu semn de totală decădere, s-au pornit cele deschizătoare ale porţilor înspre adâncurile cele întunecate. Iar întâmplarea s-a întâmplat, fără de amintire, ca să fie mai greu de desluşit înţelesul, cel care, ascuns după omenesc nărav şi după omeneşti năzăriri ale minţii întunecate, a deschis uşa pe care oricare alte viforniţe, intrând, puteau să spulbere tot şi să mute din loc totul, chiar şi rostul, chiar şi destinul. Şi s-a deschis şi cum nimeni n-a ştiut să o închidă, întâmplarea fiind neştiută, a rămas deschisă şi tot deschisă e încă, oricâtă forţare de minte ar voi să o închidă, fiindcă, de dincolo de uşă, uşa care nu ar trebui să stea deschisă, să intre oricine, paznici zeloşi o tot deschid. Sunt zeloşi dar temători, când simt pericolul de a fi izgoniţi, de cei sortiţi prin destin, ajutor îşi cheamă şi, ajutaţi, lovesc. Iar când nu au de ce să se teamă, zidurile casei lovesc, în plină noapte, scenarii groteşti putând, prin ferestre, fi văzute, în plină zi, alte zugrăveli făcându-i, chemând la ospăţ tainic pe alţii ca ei, de prin orice cotlon, curat ori murdar, cunoscut ori necunoscut, ar veni aceştia. Ei sunt primii intraţi şi pe cei asemenea lor i-au ţinut ca soldaţi credincoşi, ştiindu-i tocmai pentru lucrare de dezdumnezeire trimişi, fiind şi ei dedaţi la aceleaşi năravuri costisitoare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Când e uşa deschisă şi bate vântul, ferestrele rezistă... dar când începe furtuna, unele dintre ele se deschid şi se sparg... când uraganul se porneşte, nu doar că sparge toate ferestrele, dar cu totul ia şi tocurile, uşa, trântită în toate părţile nu mai poate să se închidă cum trebuie, frigul năvăleşte în casă iar pereţii încep să se crape, uşor de văzut de oricine. Gerul şi arşiţa macină. Focul, de se vrea pentru a încălzi, se poate aprinde repede, dar repede se stinge, alteori mocneşte şi afumă, alteori arde ascuns în cenuşă, aşteptând să vină vremea în care, în casă, pot să se adăpostească şi să nu îngheţe, cei ce o vor locui-o, timp cât va fi să o locuiască. Uşa fusese deschisă, în casă paznicii şi soldaţii îşi făceau de cap. Apoi, venind furtunile şi uraganele, ei, grabnic vestiţi, fiind bine ştiutori ai timpurilor cu furtuni şi uragane, fugind, adăpost îşi găseau... Casa se pustia şi nimeni nu o vedea ca bună pentru locuit pentru mult timp. Poate doar ca adăpost de o noapte, pe timp de ploaie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">La prima furtună s-au mişcat ferestrele, nu atât de la vântul, încă neîndestulat de puterea căldurii de primăvară, dar destul cât să dea de veste paznicilor, încă ei singuri, destul de puternici, că vremea luptelor începe. Apoi, uşa s-a arătat deschisă, ca şi cum ar fi fost fără voie deschisă. Dar nu-i mai era voia ei, paznicii o voiseră de alţii deschisă, în felul în care de veste nu putea prinde nici chiar casa care se voia necălcată de cei ce nu-i erau pe plac. Ei, paznicii, făceau legea, şi, de câte ori uşa se deschidea, larg o deschideau. Nici casa măcar nu ştia, de n-ar fi văzut, de nu i s-ar fi spus, că pe uşă câte cineva intrase. Paznicii aveau grijă, nefiind dispuşi să se dea de gol, nici să fie cumva de cineva alungaţi, să ţină uşa deschisă, casei lăsându-i motive, care de care mai pe placul ei, de a crede că uşa este calea prin care îşi poate câştiga admiraţia, plăcerea sau poate şi mai uşor înfrumuseţată şi, dacă era cazul, reparată, de cei ce erau lăsaţi să-i treacă pragul. Şi nu-i mai păsa că toţi intrau, cuvinte frumoase, până să plece spuneau, să revină promiteau, dar în spate altceva gândeau şi doar când îşi aveau motive să revină, reveneau. Şi, uneori, aşteptarea era lungă, fiindcă în altă parte le era gândul. Paznicii îşi ştiau împlinit rostul. Casa devenea din ce în ce mai rece, alungându-şi singură, ştiind că altfel nu vor fi bine, pe cei ce şi-ar fi vrut să locuiască în ea...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Alte şi alte furtuni şi adieri de vânt loveau pereţii casei. Mai loveau şi trăsnete, mai veneau şi hoţi căutându-i, pe la fereste, bogăţiile, care nu lipseau, ori lucruri de folosinţă. Pereţii se clătinau, stâlpii dădeau semne că prea multă greutate îi apasă, ori că sunt împinşi să cadă, pereţii erau loviţi cu pietre dar, ştiindu-se că ei făcuseră casa să fie aşa cum este, nicicui nu spuneau, doar câteodată spre a se lăsa la pământ căutau, simţind că se slăbesc, simţindu-se mai urâţiţi de fiecare bolovan sau piatră aruncată. Casei i-ar fi trebuit căldură, iar fi trebuit meşter priceput şi înţelegător, dar ea căuta poleiala, căuta raza pieizişe care să îi accentueze conturul, se voia înălţată şi bine văzută. Uşa însă, deschisă stând, fără să poată să stea închisă cum se cade, nu mai asculta de nimic, nici de întrebări, nici de răspunsuri, nici de poveţe. Începuse să se creadă că ea poate fi singura în măsură să încălzească pe cei înfriguraţi, nebăgând de seamă că unii, care se plângeau de frig, erau prea înfierbântaţi, erau decăzuţi de propria mândrie. Paznicii deja puneau casei beţe-n roate de nu era de ei ascultătoare, punând foc pe lângă pereţii ce nu se vedeau şi nimeni nu-i putea cerceta de sunt cumva ei aprinşi, ori o pustiau şi o lăsau în adormire.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: .0001pt; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Un prim uragan, după atâtea cîteva furtuni, un perete a lovit cu furie. Şi l-a rupt de tot motivul ce-l avea, de perete şi stâlp al casei, făcându-l să se încline până aproape de pământul pe care, dacă-l atingea, pământ se făcea şi acolo rămânea. Uraganul şi paznicii ieşiţi din casă, şi soldaţii dezertori din alte armate, aciuiţi în ea, loviseră fără cruţare. Casa era vraişte, curtea casei la fel, pereţii trosneau de ger, fiindcă oricâtă arşită şi foc ar fi fost, n-ar fi putut să întreacă puterea frigului ce îngheţase fiecare loc al casei. Paznicii căutau soldaţi adevăraţi şi ieşiseră la drumul mare. Soldaţii dezertori căutau alte case, oricât de mici, chiar şi crăpături de ziduri, să-şi găsească loc de odihnă şi petreceri. Nici un adevăr nu mai era adevăr. Uşa se tot închidea şi deschidea, crezând că astfel poate să mai facă ceva să nu cadă cu totul casa. Paznicii o tot trînteau, supăraţi cumva şi ei pe uragan, nemaiavându-şi nici ei liniştea. Ei, din altă parte îşi voiau întăriri. Ei aveau ordinele lor clare...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-17954944778776454172013-11-23T01:01:00.001+02:002022-09-15T11:19:00.736+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [25]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Când pisica nu-i acasă, adevărul îl dă chiţcăitul şoarecilor. Unii sunt şoareci de bibliotecă şi spun multe cuvinte potrivite prin ronţăit!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Orice rău vei vrea să-i faci altcuiva, fă-l întâi ţie însuţi. Apoi vezi ce mai faci!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Se nasc oamenii în păcat! Ca să nu îşi vadă vinovăţia, ei spun că sunt născuţi din păcat. Şi spun asta ca să se ştie liberi de a face păcate. În vremurile de acum chiar şi păcatul numit de ei cred oamenii că-l pot face mai mic, punându-şi vrerea împotriva fireştii veniri a celor ce le-ar fi dar de preţ.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cele mai precise măsurători se fac, pentru un sistem fizic, în vid. Asta explică şi de ce oamenii cărora le lipsesc multe din cele nece-sare simt mai bine realităţile!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Când sunt împins pe un drum şi nu mă duc pe el, unii cred că-mi e frică. Am avut însă atâtea aventuri în timpul în care mergeam fără oprire pe drumul meu, pe care nu vreau să-l părăsesc! Aşa că n-ar mai fi o provocare. Frica e a lor!</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-35089211468648536342013-11-20T15:56:00.003+02:002022-09-15T20:00:35.987+03:00Departe înainte sau departe înapoi...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVZVpc9AYwMmnMvKEjDkURJ_oWkHqkBgQwn5WA-_qflltk574nv7RVGOeDSXD7v5kCl7lmsrs8FTeZiK0klAYgdS4m0rFVwsgy5Kh6YWB76lZHCxrqkfbOjaHGSODE_XLWGwD7dOzUe3M/s400/13.11.13-Departe+inainte+sau+departe+%25C3%25AEnapoi....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgVZVpc9AYwMmnMvKEjDkURJ_oWkHqkBgQwn5WA-_qflltk574nv7RVGOeDSXD7v5kCl7lmsrs8FTeZiK0klAYgdS4m0rFVwsgy5Kh6YWB76lZHCxrqkfbOjaHGSODE_XLWGwD7dOzUe3M/s200/13.11.13-Departe+inainte+sau+departe+%25C3%25AEnapoi....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">S-au găsit oamenii, dintr-o prea mare osârdie de a şti, după ce s-au văzut nemaiputând a cunoaşte, neavând cu ce se mândri cei ce îşi căutau motive de mândrie, să-şi măsoare trecerea, să mă-soare timpul, şi să-l ia pe el, astfel, ca martor al agoniselii lor, mai mult sau mai puţin bogată, mai mult sau mai puţin săracă în fapte, cea care dacă ea ar fi fost măsurată, putea arăta micimea unui om mare.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Şi după ce măsură timpului au găsit, şi-au făcut legi, nestatornice, după mărimea ce şi-o aveau, de a împărţi, separând prin site duble, binele de rău, fiind bine doar ceea ce prin amândouă sitele putea să treacă. Dar cum puţin trecea, ca să nu se vadă cât de mare era grămada restului, a doua sită i-a fost de folos, şi doar ceea ce nu mai trecea prin ea numit rău a fost, fiindcă cernutului, trecut de prima sită, i-a spus mai puţin bine ori mai puţin rău, lăsându-şi lor puterea de a numi mai puţin bine ceea ce dinspre ei pleca, ori, ceea ce înspre ei venea, mai puţin rău i-au spus. Şi-aşa, binele şi răul, nu mai erau doar bine şi rău, erau şi bine, erau şi rău, şi puteau să fie, binele, rău, şi, răul, bine, şi, mai mult decât atât, putea să aibă extreme.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Şi tot aşa, i-au spus, luminii, lumină, întunericului, întuneric, dar pentru că cei care în întuneric vreme lungă au vieţuit, văzând dâra de lumină a stelelor căzătoare, ori a luceafărului nopţii, crezând că aşa se vede lumea în lumină, lumină au numit întunecatul gri, şi tot lumină au numit lumina zilelor prea înourate, cei care luminii adevărate nu se puteau arăta, fiindu-le teamă că trecând prin ei, umbrele, şi petele ascunse, pot vorbi şi îşi pierd renumele de curaţi şi luminaţi. Şi-aşa, lumina şi întunericul n-au mai fost doar lumină şi întuneric, au devenit şi lumină, şi întuneric, şi s-a putut chiar lumina cea puţină, ivită într-un ocean de întuneric să fie numită lumină şi, aşa, lumina cea adevărată să fie văzută întuneric de aceia care, închizând ochii la orice, îşi închipuie că nu poate exista altă lumină decât cea pe care şi-o închipuie ei. Doar cei care, trecând prin gerul întunericului s-au putut desprinde de obişnuinţa ochilor închişi, şi nu şi-au mai oblojit ochii, dând crezare deplină hotarului ce desparte lumina de tot ce se vrea asemenea luminii, semi-întunericul sau semi-lumina, n-au îndoieli că lumina poate fi măsurată, ori că binele poate fi mai mic sau mai mare...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Fiind greu de acceptat, cum era greu să se accepte că doar bine ori rău există, că doar lumină sau întuneric există, greu de acceptat au fost şi cuvintele adevăr şi minciună, cele două, în legea simplă a existenţialităţii neputând să se amestece, adevărul nu avea nici o picătură de minciună în el, iar minciuna nici măcar un graunte de adevăr în ea. Era uşor, era posibil de mers aşa când viaţa oamenilor era simplă, când nu erau în joc interese de mărire şi mândrie, când nu lua nimeni pe nimeni la întrebări pentru o faptă care nu era asemenea celei pe care el putea să o facă, ştiind şi acela că dacă el nu făcea, altuia, ceva ce nu-i era sieşi pe plac, nici altcineva lui nu îi făcea, nefiindu-i aceluia pe plac, ştiind că faptele erau după placul fiecăruia şi nu pe placul său îm-potriva altuia. Când simplul n-a mai fost vrut de om ca şi cale bună a vieţii, când s-a complicat cu înavuţiri şi a inventat dregătorii, rearanjând lumea, când s-au văzut unii mai egali decât alţii, nici de adevăr, dar nici de minciună nu au uitat. Şi adevărul, şi minciuna, în morişca, fără scrupule, a complicării au intrat, fiindcă unei alte egalităţi, unor anumite poziţii, minciuna nu-i era pe plac să fie numită minciună, ori adevărul să fie căutat, până în amănunte şi categorisit altfel decât adevăr. S-au dat legi, s-au retălmăcit poveşti, s-au biciuit şi s-au omorât oameni, pentru doar pentru ca noua ordine a adevărului şi minciunii să fie luată ca bună şi fără nici un motiv de a mai fi schimbată, în sensul celei de mai înainte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nimic n-a oprit această lume, prin cei care s-au ajuns să se creadă întâi-stătători şi chiar stăpâni nemuritori ai lumii la început, prin cei ce-au renunţat la libertate, devenind supuşi cerşetori de favoruri şi dregătorii la cei deja mai-mari ai lumii lor, mai apoi, şi, până la urmă şi de cei mai mulţi dintre cei care, de bună voie şi fără să-i silească cineva, să se schimbe, să siluiască înţelesul adevărului şi, în egală măsură al minciunii. I-au dat grade, i-au inventat măsuri, scuze şi justificări, când a ajuns să se confunde cu minciuna şi l-au băgat, cu forţa sau pe la spate în vorbele lumii, făcându-l ori adevăr adevărat ori un adevăr cât de mic, chiar şi o fărâmă de adevăr. Şi, ca să poată să se folosească, de aveau nevoie, au găsit că minciuna poate fi foarte mare ori doar o scăpare, o minciună nevinovată, o minciună necesară, o parte de adevăr. De la vorbe pornind, tot cu vorbe, puse pe tiparul noii măsuri, s-a-nceput schimbarea lumii, a celor dntâi legi, a minţii şi mai apoi a sufletelor oamenilor. Nici azi nu s-a încheiat schimbarea, şi nici nu se văd semnele sfârşitului acestei schimbări, ba, şi mai mult, acum adevărurile sunt, de multe ori văzute ca minciuni iar minciunile sunt date ca adevăruri, şi, mai toţi, cei cu pâinea şi cuţitul în mână, ori cei ce îndură lipsa ei, spre minciună caută cu osârdie, spre a-şi avea tot mai multe foloase, spre a nu ajunge altceva decât au în dorinţele scornite de minte.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nemaiavând înţelesul binelui şi al răului, al luminii şi întunericului şi nici al adevărului sau minciunii, toate înţelesurile s-au dat peste cap, toate s-au lăsat separate după voia de moment a fiecăruia, după dorinţă şi năzuinţă, plăcutul devenind util, chiar dacă în cea mai curată formă a lui, nu era deloc util, absurdul a putut să fie luat ca o certitudine, dizgraţiozităţii să i se găsească circumstanţe înţelegătoare, dezordinii i s-a găsit o explicaţie prin care să fie lăsată să-şi facă legea, fărădelegea a fost pusă în drepturi depline în numele unor circumstanţe de moment, fără ca cineva să se îngrjească a o corecta când momentul circumstanţelor era ceva din trecut. Cu toate înţelesurile date peste cap, la întrebări sau la hotărâri, s-au găsit, pentru Da şi pentru Nu, înlocuitorii prin Poate nu, Poate da, şi atotcuprinzătorul, cel niciodată înţeles, Poate, cel prin care totul se exprimă incert, cel prin care se fuge de orice responsabilitate, şi ea fiind incertă, cel prin care şi speranţa, şi hotărârea, şi puterea, se topesc, fiind plămada îndoielilor şi a regretelor de mai târziu, a faptelor ieşite din firesc, a consignaţiilor de suflete, a târgurilor de trupuri, a îndemnurilor, sfaturilor şi exemplelor, cât încă avantajele şi realizările par de netăgăduit.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Cu aşa înţelesuri, de la generaţie la generaţie, completate mereu cu alte şi mai mici detalii, cu amănunte şi argumente care să motiveze în toată această continuă împărţirea a întregului gol dintre extreme, golul care făcea distincţia clară între firesc şi nefiresc, între omenie şi neomenie, se merge mai departe, un departe care, de multe ori, cu măsura pentru timp se lasă a fi diferită de la om la om, impunându-se astfel necăutarea în fapte şi în agoniseala sufetului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Înainte se vrea mersul, înainte să meargă vor toţi. Toţi îşi spun înainte, puţini văd înainte, puţin văd că înainte este şi trebuie să fie altfel, cu totul diferit de înapoi, cu cât mai mult diferit decât acum. Este t mai greu de spus încotro e înainte, într-un univers în care nu mai reperele nu mai au înălţime absolută, în care în care acel mai mult ori acel mai puţin trage o linie şerpuită plecând de sus până în jos, ori de jos până în sus, un lanţ de care oricine se poate sprijini, pentru a nu îi mai fi clar când urcă sau când coboară. Coboară mulţi fără să ştie că aşa coboară, şi sunt destui care urcă, dincolo de limitele ce le-au fost date, ajutaţi, împinşi de la spate, pe seama ştiută sau neştiută a altora, de dragul urcării sau, de multe ori, de dragul batjocoririi celor neştiutori într-ale pumnalului înfipt pe la spate. Într-o aşa, absolută încertitudine, tot mai uşor se ia ca reper pentru înainte un timp anume, acel timp în care nu apucase suferinţa să se arate, dar nici bucuria de după suferinţă nu era ştiută, în care orice drum către lume se arăta deschis, tocmai pentru că lumea tot mai orbită de luminile sclipitoare ale scânteilor ce sar din frecuşul continuu şi fără sens dintre trăitorii ei, în continu-ul ei neputincios în a deosebi lumina de întuneric, binele de rău, ori adevărul de minciună, aşteaptă să vadă ori un izbăvitor, ori încă unul, ca ei, care şi-a frânt gâtul. Sau se merge, drep cu capul direct în laţ, către un înainte scornit de mintea doldora de dorinţe spre trufie şi mândrie, de uşurinţe în a fi fără a face şi de a face fără piedici.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Departe, cât mai departe, înainte. Dar, ca mai toate, înainte e şi el răstălmăcit. Înainte are aceeaşi nuanţă cu adevărul. Pentru toţi el este un adevăr, adevărul fiecăruia. Doar viaţa îl arată, aceluia ce crede în el dacă adevăr este sau e minciună, dacă este cu adevărat înainte sau mai degreabă înapoi... Şi apoi pune punct final...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-41575563861731563822013-11-20T00:01:00.001+02:002022-09-15T11:18:56.623+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [24]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Dacă dai altora peste picioare nu te întreba de ce pe tine picioarele te dor.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Minciuna are picioare scurte şi nu se ajunge, mergând, repede, prea departe... Aşa că îmi permit să spun că eu voi trăi mai mult decât oricine...</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Prea rar mi-a fost dat să fiu eu o soluţie, şi de aceea am fost şi neîncrezător. Nici acum nu ştiu cum să arăt asta... Să sar în faţă?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Nu-ţi întreba trecutul despre amintiri. El, în mod sigur, le-a uitat. Doar tu vrei să le ţii minte, neacceptând definirea prin prezent!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Toată lumea spune că Iisus a fost bun... Dar nimeni nu poate afirma că Iisus a spus doar cuvinte blânde şi blajine. El a fost bun pentru că, prin ceea ce a spus, a căutat să îndrepte lumea! Azi oamenii preferă pe cei mincinoşi, cu vorbe mângâietoare, laudative, contra celor ce aduc adevărul în faţă. Aceştia acum însă sunt răi! Oare cum ar fi fost lumea dacă Iisus minţea?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Privit de aproape, orizontul are detalii concludente!</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-49670386132374247392013-11-17T05:24:00.004+02:002022-09-15T12:39:29.623+03:00Repetând, între alb şi negru<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgjwS2U_IfMuEo6Zxv17VH3H0wTpKCTxvFZhNmUdIujjp1KtctvlVmcrCdmrWqtdfVQBiKUWY65b_JpIL7H0G8nKGQ8zIkYnXbYG6U-094CyJX2HMWrsCgOiGo4MUbC9ti9cnSPQc8O7iw/s400/13.11.10-Repetand%252C+intre+alb+si+negru.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgjwS2U_IfMuEo6Zxv17VH3H0wTpKCTxvFZhNmUdIujjp1KtctvlVmcrCdmrWqtdfVQBiKUWY65b_JpIL7H0G8nKGQ8zIkYnXbYG6U-094CyJX2HMWrsCgOiGo4MUbC9ti9cnSPQc8O7iw/s200/13.11.10-Repetand%252C+intre+alb+si+negru.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nici nu se poate, nici n-ai cum, drumul să îl vezi, dacă întunericului îi laşi, de la tine lăsând, să-ţi întunece vederea şi să îţi pună sub tălpi gheaţă, când deja pe tobogan aluneci. Dacă ţi-ai dori să poţi, cumva, cândva, de sub acoperişul lumii, de-acolo de unde se vede Soarele mereu neadormit, să vezi unde altfel ţi-ai fi trăit adormirea trăirilor, plină de visurile deznădejdii. Şi de aici, unde îţi este toboganul, unde gheaţă se poate găsi oricând, dacă nu te laşi stând întuneric, poţi, fără aşteptarea acelui cândva, să vezi limpede, să nu ai teamă de căderi ori alunecări...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Iarăşi, şi iarăşi, şi iarăşi, din nou, şi din nou, şi din nou... Iarăşi, din nou! Aşa a fost şi încă este povestea vieţii, o continuă şi nesfârşită repetare, cu o ciclicitate ce nu poate fi intuită. Mai totdeauna pe înţelesul tău, la început, dincolo de înţelesuri mai apoi. Un mereu dus şi întors spre un totdeauna şi un niciodată, mereu visul urcării şi mereu realitatea coborârii, mereu gândul luminos şi mereu întuneric deplin, prin care drumul vieţii a trebuit, orbecăind, să-l găseşti. De-atâta timp fiind aşa, orice rază ce îţi luminează privirea, orice cuvânt ce dă avânt gândului, orice speranţă ce face sufletul să tresară, te orbeşte, îţi cutremură firescul şi te înfricoşează. Şi reintri în cursa infernală pe zidul morţii, într-un cerc ameţitor se învârt toate pornirile, întrebărilor le găseşti un răspuns, răspunsul îl iei drept bun la început, apoi, nefiind întocmai cu faptele vieţii, îl readuci în cerc, şi alte întrebări, potrivnice primelor, îţi pui, şi alte răspunsuri găseşti. Şi tot aşa, mereu şi mereu, din întrebări în răspunsuri şi din răspunsuri în întrebări treci, mereu ţi le pui şi mereu ţi le găseşti, în lumea ta, nicidecum una în care mai există şi altceva, mai există şi altcineva, chiar şi atunci când gândurile nu doar pe tine te au, ci şi un altceva, ci şi pe altcineva.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Cusăturile, cu aţă albă, se văd la fel de bine pe orice, se văd, în toate felurile, cum sunt făcute şi cu ce scop sunt făcute, se văd ziua dar se văd şi noaptea, poate chiar mai bine se văd noaptea. Fiind uşor de văzut, greu nu este să se priceapă când sunt fără motiv făcute, făcute doar ca să fie făcute, sau cu un alt motiv decât, la prima vedere, s-ar vrea lesne de înţeles, decât spun cei care le fac, dacă sunt despre ele întrebaţi. Cum tu, mai mult pe negru, ori pe gri, mai rar pe roşu, pe verde, ori pe albastru coşi, lesne se înţelege de ce cu alb coşi, şi nu coşi cu negru, ori cu roşu, ori cu verde, ori cu albastru. Vrei să se vadă, chiar fără să ştii tu că vrei, să se vadă marea-ţi dorinţă de alb, de luminos, de curat. Tu arăţi că vrei, dar nu ştii cum să faci să fie totul aşa cum îţi e dorinţa, dar nu te gândeşti nici o clipă că, înainte de toate, la negru, la gri, trebuie să renunţi şi albul să fie nu doar culoarea cusăturii, ci şi a ceea ce cu alb este cusut. Aşa doar se poate ca albul să rămână alb şi cusătura să fie şi cu motiv, şi cu scop, făcută, şi trainică să fie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Orice întâmplare îşi are rostul ei, orice pornire îşi are motiv, orice faptă, întâmplătoare, de motivul pornirii ţine, şi se face spre îndreptare, în căutarea mersului spre mai departe, spre înţelegere, spre, altă dată, mai bine facere, fără cele greşit puse în calea paşilor. Doar faptele care se pornesc având un scop, fiind pornite prin gânduri, nu prin simţiri, caută să se depărteze de acel drum spre mai departe, fiind faptele omului care pe el se dă, fiind mândru de puterea pe care o are, chiar şi de nesăbuinţa cu care pe sine, ca făptură cu chip şi formă prin asemănare, se pune în balanţă cu ceea ce vrea să fie, cu ceea ce vrea să aibă, cu ceea ce crede că trebuie să facă, cu ceea ce este. Cele dintâi sunt înălţătoare până unde sunt date să înalţe, cele de pe urmă sunt până în fund de abis coborâtoare. Cele dintâi sunt bucurie a sufletului, cele de pe urmă sunt iatagane care sfâşie şi tranşează sufletul, căruia, pe galantare fiind oricum pus, i se pune preţ asemenea trupului, scos şi el la mezat.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Luând-o mereu de la capăt, s-ar putea crede că adevărat e că încercarea moarte n-are, dar cât timp se poate lăsa încercărilor? Şi de câte ori se poate repeta o încercare? Cei care gustă vinul nu-l beau, ci doar îi simt calităţile, nelăsându-l să le ajungă în fiecare por, nelăsându-se la mâna lui. Doar aşa nu se pot înşela, doar aşa pot fi corecţi în a recunoaşte calităţi şi defecte. De s-ar lăsa duşi de valul încercărilor, amestecând pe cel alb cu cel roşu, pe cel dulce cu cel sec, n-ar mai şti ce înseamnă dulce, n-ar mai şti ce înseamnă sec. Şi nici calităţile celui roşu nu le-ar mai şti, nici defectele celui alb. Încercarea moarte n-are, dar nimeni nu poate să spună că ea nu este drumul cel mai sigur şi mai scurt către moarte, când ea înseamnă repetare şi iarăşi repetare... Vinul cel bun, pentru cei care tot amestecă tot felul de vinuri, nu-l mai văd bun, abia după ce multă vreme doar acel vin îl beau, şi-l tot beau, îl vor şti bun şi nu-l vor mai schimba. Dar până să se convingă de el, de calităţile lui, de multe ori gândesc să mai guste şi un altul, pentru, îşi zic ei, a se convinge că nu greşesc iarăşi, prelungind, dacă asta fac, calvarul lipsei gustului, calvarul gândului nehotărât.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Este uşor de vorbit despre oricine, despre orice, despre fapte sau purtări, despre cele spuse ori cele presupuse, cum la fel de uşor este să se repovestească povestea altora, cu alte înţelesuri, de cele mai multe ori, fără nici un înţeles în plus, rar, foarte rar. Şi este tot la fel de uşor să se apuce pe un drum, când toate par împotmolite, luând aminte la alţii care, în felul lor împotmoliţi fiind, acelaşi drum urmând, la liman s-au văzut ieşiţi, decât căutarea unui drum, propriu, care să ducă la liman. Doar că, uşorul apucat drum, se vrea drum repede pentru toate în câte s-a intrat în atâta timp pierdut în folosul rătăcirii. Se vrea acel drum a fi drum fără urcuş, se vrea drum al schimbării de peste noapte, pentru ca să rămână destul timp pentru vechile obişnuinţe, pentru vechile îndeletniciri şi vechile năravuri, cu totul înstrăpânite. Se vrea drum prin câmpuri cu flori, cu cer senin şi boare de vânt răcoritor, care să însănătoşească ori să dea iarăşi puterea de dinaintea bolilor ori pierderii puterii şi avântului. Şi dacă nu e uşor, mai repede un altul, un drum plătit cu bani grei se preferă, pentru ca năravului să nu i se pună căpăstru şi ambiţia să rămână a fi a dorinţei imediat împlinite, a mofturilor, oricare ar fi ele, satisfăcute. Cel uşor este bun pentru mulţi, chiar dacă, după ce se dovedeşte a nu fi bun, întoarcerea, mai târziu, este singura şansă, este tot ceea ce mai rămâne din visul de glorii şi falduri veşnice, de podium sau şei pe cai albi...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Trecătoare sunt toate, şi trecători suntem şi noi, dincolo de aparenţele pe care ni le găsim ca dovezi că trecea noastră este doar o aparenţă prin care ne ţin alţii seama, doar o punere în aceeaşi linie cu alţii, trecători sau deja trecuţi. Fie că ne dăm, ori nu ne dăm, seama, suntem trăitorii unui timp în care trecerea fiecăruia dintre noi, ca şi trecerea tuturor, este anostă şi banală. Fie că vrem, fie că nu vrem, dacă nu ne pasă de alţii, de noi nu ne pasă, oricât ne-ar păsa doar de noi. Suntem de multe ori aproape de liman dat, dar, înviforaţi de propriul orgoliu, căutăm calea naufragiului, de parcă acea cale ne-am dori-o, însă nu ne dă mâna să recunoaştem că suntem ucigaşii propriului destin. În hora trecerii ne prindem şi, cât jocul ei flutură steagul unor victorii de o noapte, îi suntem lăudători, doar descoperind că hora trecerii doar pe noi ne-a trecut, faptele putând fi aceleaşi, începem a o critica, dorind, de s-ar putea, o întoarcere înaintea prinderii în horă.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">A repeta, spun unii, este cheia porţii către mai multă cunoaştere, punând cunoaşterea pe acelaşi plan cu învăţătura, A repeta spun ei, este necesar, uitând de îndemnul spre a învăţa. Năravul este efectul obişnuinţei, al învăţării prin repetare, a repetării motivate în realitate de o mare necunoaştere, ori al falsei motivări dată de neînţelegeri, fiind, în realitate, efect al neatenţiei ori al dezinteresului. Năravul, la rândul lui, repetându-se, la alte şi alte năravuri dă viaţă... Căutarea unui drum, căutarea drumului spre lumină, prin încercări, neîncrederi, repetări şi dorinţe de siguranţă prin exemple de reuşită ori dovezi concrete, este calea cea mai sigură spre nereuşită, chiar înspre un lamentabil eşec. Drumul cel mai sigur, cel mai rapid, este cel al hotărârii, cel al încredereii, cel al nerepetării.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-3466961372155496152013-11-17T03:00:00.003+02:002022-09-15T10:46:26.315+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [23]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Vântul se porneşte totdeauna dinspre locul curat spre cel care trebuie curăţit.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Zăpezile ne arată, mult mai repede decât ploile, că suntem neputincioşi. Ele cad albe, direct din cer!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Câtă ură este necesară pentru a dărâma un munte de iubire?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Dacă alegi calea siguranţei în locul căii fericirii, vei avea siguranţa, însă preţul este fericirea.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Celor ce ascund adevărul, Cerul le închide poarta. Cei ce se vor în Ceruri trebuie să închidă poarta minciunii. Dacă se mint că ei nu mint, ei sunt cei care zăvorăsc Poarta Cerului şi se condamnă la suferinţă mare şi prelungită!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cât încă trăiesc eu nu pot fi pus sub tipar, nici chiar sub cel tipografic!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*În logica dualităţii universale există pesimişti şi optimişti.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Pesimistul spune că "nici o faptă bună nu rămâne nepedepsită", ascunzâd reversul: "Orice faptă rea nu rămâne nerăsplătită". Este sim-plu să se înţeleagă astfel de ce pesimistul nu-şi poate şi nu poate să facă un bine adevărat nicicui. Optimistul are ca deviză ideea: "Orice faptă bună va fi răsplătită", ceea ce duce la deviza complementară: "Orice faptă rea va fi pedepsită". Doar un optimist va putea să îşi facă sieşi bine, şi la fel ca sieşi, altora!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Câte case vor trebui dărâmate ca să facă loc vieţii... De ce oare oamenii tot construiesc?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Vinovaţii sunt uşor de ştiut. Ei ţipă cel mai tare, dorindu-şi nevinovăţia pe care, ştiind că nu o pot avea, caută să o ia cu forţa!
</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-27626236678266750042013-10-27T20:50:00.004+02:002022-09-15T10:40:42.258+03:00Aparenţe doar, acest acum<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi3JD1lUnOXCQJ2UKV9tIBPUnOzSEPGhXTPZ7Vsr7L_pmGPOx4o7qDUufZtesVmOMVQnadXqeURQ_AaRSJy3O7VIv5OlsfKQ4kRhrGEdvqMl46a36UlRKr4oMkdgVys35g1ZE19YqwRIX0/s400/13.10.07-Aparente+doar%252C+acest+acum.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEi3JD1lUnOXCQJ2UKV9tIBPUnOzSEPGhXTPZ7Vsr7L_pmGPOx4o7qDUufZtesVmOMVQnadXqeURQ_AaRSJy3O7VIv5OlsfKQ4kRhrGEdvqMl46a36UlRKr4oMkdgVys35g1ZE19YqwRIX0/s200/13.10.07-Aparente+doar%252C+acest+acum.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Mult a fost, puţin a rămas, s-a trecut trecutul, s-a arătat viitorul, între ele fiind, azi, aici, acum, timpul prezentului. S-au însenintat orizonturile înfumurate, şi soarele, faţă de altă dată nou, a risipit, fără să aştepte să i se spună, ori să i se ceară, nori de cenuşă. Era cenuşa arsurilor şi a trăirilor arse, acele vechi trăiri ce aprinseseră foc de paie strălucitor, care doar amintirii s-a păstrat ca foc, un foc ce, fără zăbavă, vremelnic şi fără folos ştiindu-se, în paie ude s-a ascuns, pentru a se putea stinge, neştiut şi nevăzut, când focul cel veşnic, luminător şi de folos traiului şi trăirii, printr-o străfulgerare din Cerurile înaltului venită, se va şti aprins, vestit de ploaia de stele căzute în străfundul adâncului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin mine însumi, am spus, din pornirea cea dintâi a tuturor înţelesurilor care urmau să vină, şi prin mine însumi spun azi, ştiind cu toate amănuntele şi ceea ce va fi, şi ceea ce, ca întâmplări ară-tându-se a fi, sunt cele mai pline de înţeles amănunte ale urgiei legării de pragul caselor străine şi de-al porţilor ce doar înspre înăun-tru se vor deschise, stâlp. Ca rafale, care smulg valurile din rădăcina apelor, vin cele ce se pun în calea avântului pe care ţi-l vrei readus drumului tău, pentru a nu se face ceea ce este de făcut. Prin mine însumi ţie dându-mă, în mine se loveşte cu zel... Prin mine însumi fiindu-ţi scut, printre lacrimi se trimit săgeţile care să te facă, încă odată, să-ţi ai închişi ochii, crezând în dorinţele absurdului şi în absurdul dorinţelor clipei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Din gânduri s-au împletit parâme, din obiceiuri s-au turnat ancore, din fapte s-au croit lanţuri. Ca să nu se vadă, ca să nu se ştie, sub răstălmăcite adevăruri au fost ascunse lanţurile, sub ziduri de mucava s-au pitit ancorele ce, în miez de noapte, s-au aruncat în vadul repezilor ape, iar parâmele, puse de-a curmezişul, s-au pecetluit pe noduri cu neînţelegerea rostului vorbelor şi al legămintelor dorinţelor împinse de la spate de cei care, neputincioşi în a se împlini ori făptui, doritori de a se şti măcar privitori a ceea ce se poate, dacă se poate, ori a ceea ce nu se poate, de nu s-ar fi putut, au vrut a fi. S-au ţesut cu iţe întoarse pe dos pânze de păianjen ademenitor şi cu fir împletit s-au urzit aşternuturi pentru desfătarea odihnei lumeşti, ca să se acopere ţărâna urmei şi pământul de deasupra celor în veşnică odihnă, ca nicăieri să nu se poată pleca fără gând de întoarcere spre făgăduita, prin vorbe viaţă nezdruncinată. În altare nevăzute de ochii lumii, ursitorile s-au întors prin pomenirea numelui scris pe pragul casei şi pe stâlpul porţii, ca să fie fără spor şi fără rod pântecul, de vei paşii se depărtare, şi să îţi fie mereu înapoi, în vise arătat, drumul, împotriva firii, a rostului şi destinului, de care s-au temut şi se tem, văzându-l de străjerii Cerurilor apărat cu străşnicie.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin mine însumi... fiindcă piatra doar în piatră lovind, puterea îşi pierde şi chiar se crapă... Pietrelor, nu zidul în care s-a tot lovit, când cu putere tot mai mare se aruncă, poate să ţină piept, nici garduri de lemn, nici acoperitori de fier care să se mute, repede, dintr-un loc în altul, nici proptele care să-l oprească a se cutremura când pietrele ca un uragan asupra-i vin. Doar stâncă din munte adusă, din loc necunoscut, din înalţimile care au stat sub cerul senin cu soare dogoritor, din înălţimile unde a stat în gerurile ce crapă pietrele, fără să se crape, din înălţimile a căror goliciune, însingurând-o, i-a lăsat privirile către lume deschise, înaintea zidului pusă, când e să fie scut, în spatele lui când e să-l sprijine, pietrelor lustruite, luate de pe malurile apelor îngrădite de malurile ce adesea le-au acoperit cu firescul noroi, poate să le stea împotrivă şi să le dezveţe de obiceiul de a lovi la grămadă şi a se lăuda ca fiind singure învingătoare, căzute chiar în ţărâna ce degrabă le pierde. Şi doar la adăpostul stâncii zidului îi pot fi rănile loviturilor închise... Prin mine simt, resimt şi presimt loviturile, care sunt ori pietre, ori săgeţi, ori vorbe cu vicleşug de pace ticluite, când apa care să spele e lăsată în jurul zidului să curgă, ori când focul, fumegând, arată că s-a făcut vremea arderilor de tot ale nesortitelor urme ce s-au lăsat pe urme călcate cu neobrăzarea întunericului care crede că poate să îşi arate faţă luminoasă stând în spatele unei făclii ce a fost aprinsă ca să se arate că nemurirea, dată fiind, poate doar fi furată.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">M-am coborât ca mâna-mi să o vezi ţie dată, pentru urcarea de tine dorită, te-ai coborât prinzându-mi mâna, prevăzând înălţimea la care, ajungând, nici umbra, nici întunericul, nici frigul, mi se vor mai avânta înspre tine, neavând puterea de a trece prin apele limpezite de focul prin care-ţi va fi trecerea, acel foc ce arde azi, în acest acum care este doar o aparenţă, de efemeritatea căreia mie îmi este dat să ştiu, de perenitatea căreia îţi este teamă, însă, nici sub această teamă, nu-i poţi da întreaga încredere. Înaltul timpului tău viitor, cu mâna întinsă spre tine îl caut, ca în acel mâine, care vine spre azi, pentru a-i lua locul acestui acum, în care sunt amestecate întrebările, frământările, necunoaşterile, neştiinţele şi nepriceperile trecutului, faptele, răspunsurile, rătăcirile, neîncrederile şi aminţările prezentului, căutările, aşteptările, urmările şi împlinirile viitorului. Ca să-mi fie cunoscute motivele şi cauzele, vinovăţiile şi nevinovăţiile, greşelile şi intenţiile, privite din acest acum aparent, în felul în care se spune că e coborârea, pentru ca, prin mine, să înţeleg ceea ce nu este ştiut, să ştiu ceea ce nu-i spus, să cunosc ceea ce a rămas, cu voie sau fără de voie, uitat, să văd dincolo de ziduri şi porţi, dincolo de părerile şi întocmai rostitele cuvinte, în tine fiind, din toată-ţi povestea să iau boabele de grâu, năpădite de neghină şi tăciune, ca mai apoi prin rodul puţinelor vânturate şi întregi boabe, în tine încolţind şi rodind, să se plămădească curatul aluat al vadului luminos pe care pâraiele cristaline ale vremurilor vor fi motiv de bucurie celor mulţi şi motiv de fericire celor puţini, foarte puţini, care aproape vor fi şi care aproape vor rămâne.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Ar mai fi rămas, dacă erau doar faptele vinovate, să se ardă nişte vreascuri de amintire, să se trăiască nişte regrete ale trăirilor şi gândurilor clipelor mai mult făcute decât înţelese. Dar tocmai pentru că nu doar acestea erau cele ce tulbură liniştea somnului şi fură puterea hotărârii de a face, pentru că nu doar cele ce s-au arătat şi s-au lăsat ştiute, cele pe care, mai mult decât ar trebui, ţi le porţi pe umeri ca pe o a doua cruce, te-ai coborât să-mi întinzi mâna pentru a urca eu, ştiind că aşa, urcând împreună, nevăzutele se vor face văzute, cele legate se vor dezlega, cele scrise se vor şterge, cele făcute pierdute vor fi regăsite, şi cei ce-au furat se vor da de gol, şi cei ce-au privit urât se vor urâţi, însemnându-se cu semnul urâţeniei, cei ce şi-au vrut bogăţii prin pierderea şi sărăcirea altora, nemaiputând să ia, vor pierde şi vor sărăci, cei ce-au luat, nedând, se vor schimba la faţă, vicleşugul cuvintelor nu va avea pe unde scoate cămaşa şi prea-grăbiţii doritori nu vor mai avea trecere, coborându-se şi dorindu-şi doar iertarea. Tu coborându-te, ţi-ai redat dreptul de a te ierta şi de a-ţi regăsi adevărata putere de a vindeca celor de alţii făcuţi să fie bolnavi, cu totul sau pe aproape cu totul nevinovaţi, acea comoară pe care prădătoare iscusite ţi-au ştiut-o şi luat-o prin trimişii lor, cei cărora credeai că, dăruindu-le gânduri şi trăiri, ajutându-i şi încercând a-i ferici, pentru ei mai şi furau şi pentru acea prădătoare şi pentru acele altele dornice de pradă făceau lucrare de pierzare de suflet, cu mult mai mult să se piardă decât ei îşi aveau deja vândut ori pierdut.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Am coborât fiecare în felul nostru, la vremea cea mai potrivită, ca să urmeze urcarea cea voită şi cea dată să fie, cea pe care doar mintea noastră nu o pricepe, doar mintea noastră nu vrea să o ia, ca ştiută fiind de ceea nici noi, nici alţii, de-ar căuta să vadă, n-ar avea cum să vadă, însă ne e îndrumător tainic. Dându-ne mâna am urcat atât cât se putea urca într-un început care nu-şi lăsase prevestite semne şi nu avea nimic altfel. Împreunându-ne puterea am urcat, ca să desluşim începuturile. Apoi, când se vedea, mai puţin pe Pământ, mai mult în Lumile nevăzute, că durerea a doi face mai mult decât un bumerang ce loveşte cu tărie înzecită când se întoarce, alte şi alte fapte, nefiresc de întâmplătoare, fiind agăţate şi de rupturile peretelui de credinţă ce ne avea în apărare, dinspre noi începute a fi făcute, fiind prea curioşi fiind a şti mai mult decât trebuia să ştim, ori cu gânduri care nu voiau să creadă că şerpii încălziţi la sân muşcă prima dată sânul şi apoi sare în iarbă pentru a muşca pe alţii, şi s-au pus de-a curmezişul drumului, spre a-i domoli mersul degrabă, piedici care să ne zdruncine din temelii încrederea în noi şi-n biruinţa noastră.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Prin mine însumi am spus, de aşa e să fie, va fi, dar va fi izbândă. A trecut ce-a fost mult, a rămas ce-a fost puţin. Încă greu pare, încă greu se simte urcuşul. Dar e urcuş şi deloc altceva, doar seninul cerului stă împrejurul semeţelor creste pe care le vei cuceri în acest timp, puţin, înfricoşător de scurt. Ştiu că-l vom străbate şi ştiu că vom ajunge. Ştiu că atunci, cumpănit fiind prin noi, dar nu de noi, trecutul, drumul şi viitorul, puţinătatea din care îmi porneşte acum puterea de a scruta depărtările întunericului, cea care vede ceea ce trebuia mai de mult văzut, va fi ori îmbelşugată, şi vom putea împreună, ca unul, Cerurile să le străbatem, ori, lăsându-ţi ţie ceea ce ai de trebuinţă, întregul ce-mi va rămâne, mă voi lăsa lumii ştiut ca cel care am fost. Mă vei cunoaşte tu, întru totul, şi în ceea ce nu ar fi fost timp să spun, şi în ceea ce am făcut bine ori deloc bine, şi voi coborî, cu totul, în viaţa cea nevăzută.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Cel ce azi dă cu piatra, va fi, însă, cu totul, pierdut, mai devreme decât îşi poate închipui.</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-25341075265506848332013-10-27T03:00:00.002+03:002022-09-15T00:42:24.968+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [22]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cei care-şi doresc o casă arătoasă aici, în Cer abia dacă vor putea găsi o gazdă!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Fii tu, femeie, aceea ce dată eşti să fii!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Azi ursul de joacă la mine, mâine s-ar putea să te trezeşti cu el în pat... Oare atunci jocul lui va va mai fi plăcut?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Frica şi neputinţele îl fac pe om să coboare înspre minciună, si-nucidere sau crimă.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Doar brazii bolnavi se aprind când îi loveşte fulgerul!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Mereu îmi doresc să văd răsăritul soarelui. Apusul pot să-l văd de oricâte ori vreau!</div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-70592591241696751212013-10-09T03:33:00.004+03:002022-09-15T00:42:02.549+03:00Din faţă, din spate...<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-fzuLZD8BvERNBs_sqlq9muwc61Xg6VABLhOkfhy_Go9nLp6xmj-sTYt-aFidizI2ToI4X3C_7fZVBxTUkAxsYl6-IwHheoFOJ_gIgTr9eRFTV728kWrEujn3RGmYvWEM20hG34fh20U/s400/13.10.04-Din+fata%252C+din+spate....jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEg-fzuLZD8BvERNBs_sqlq9muwc61Xg6VABLhOkfhy_Go9nLp6xmj-sTYt-aFidizI2ToI4X3C_7fZVBxTUkAxsYl6-IwHheoFOJ_gIgTr9eRFTV728kWrEujn3RGmYvWEM20hG34fh20U/s200/13.10.04-Din+fata%252C+din+spate....jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Mi-e teamă spuneam, şi-am spus de mai multe ori, în timpul când învăţam cum se simte teama, în timpul când înţelesul faptelor, altfel, cunoscute, mi-era pe dos, le tălmăceam cu puţina-mi îndemânare în cunoaşteri. Iar după ce m-am învăţat cu propriile simţiri, încă nedornic de a mă avea liber, îmi spuneam doar la început, apoi spuneam, fără să mă mai ruşinez, că mi-e teamă, că mă tem... Şi uneori, din teamă, ori poate din frica de teamă, aş fi vrut să ştiu dinainte dacă am de ce mă teme. Să ştiu ce urmează, ca să ştiu ce să fac fără teamă, aş fi vrut, şi chiar am vrut. Din atâta vrut, am şi ştiut, dar faptele altă teamă mi-au dat, şi chiar dacă am făcut aşa cum am ştiut că va fi, de teamă nu m-am despăr-ţit,de frica de teamă nu am scăpat.. Şi-am crezut de-atunci că voi şti dinainte, şi-am ştiut, dar teama mereu îmi era însoţitor, şi o trăiam ca şi o normalitate. Şi am ştiut, şi am tot ştiut, până când, nemailuând în seamă teama, eram sigur de toate. O dată doar, o singură dată, îndeajuns mi s-a arătat că ceea ce ştiam nu era ceea ce era. Atunci a scos teama sabia şi m-a lăsat să-i simt adâncimea tăieturii ei, atunci mi-a spus ea, sau poate tocmai eu mi-am spus, că ştiutul nu e tot una cu adevărul, în esenţa lui.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi în timpul în care mi-era teamă, de frica ei, m-am întors, nu doar odată, din drum, din făptuirea faptelor, m-am oprit şi m-am uitat mult în jur şi lung în spate. Şi o trăiam în fiecare clipă, o plăteam că-mi era mereu aproape, o lăsam să îmi toarne picături fierbinţi, dar dulci, pe suflet, crezând că arsura lor e începutul vindecării pe care mi-o doream, pe care, în fel şi chip o căutam, o aşteptam. Începusem să cred că mă vindec, până când, eu, pe mine, m-am surprins că mint, că mă mint fără să-mi pese că minciunii îi făceam temenele, ea, cea care de veste dădea celei ce mă ştia în stăpânirea ei, iar ea, teama, ca şi cum prietenă de suflet îmi era, degrabă îmi aducea aminte de picăturile cu dulcegării, cele ce mi le dăduse, credeam eu, spre vindecare, fără să îmi pese că la acele dulcegării mă nărăvisem, mereu mi le doream. Şi, alinat, iar mă plecam la picioarele minciunii. Abia atunci, când m-am prins cu minciuna, am pus sare pe rană, aruncând leacurile de până atunci. Iar ea mi-a arătat cât de răzbunătoare poate să fie. Răzbunându-se pe mine, aşa cum credeam, cineva, nici nu ştiu cine, căci nici faţa nu i-am văzut-o, nici vorba nu am putut să i-o aud, ci doar gândul i l-am prins din zbor, mi-a arătat cât de rău pot fi cu mine însumi, cât de răzbunător pot fi, cât de tare mă pot pedepsi, aşa cum ele, teama şi minciuna, îşi doresc, şi obţineau, prin mine, tot ceea ce îşi doreau.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi-am ajuns să lupt cu mine însumi, alături fiindu-mi eu, un altul, cel care mă ajutase să-mi descopăr marele duşman, să-mi descopăr duplicitatea pe care împotrivă-mi o aveam, care stătea bine ascuns în mine, şi tot ceea ce mie îmi era de folos, şi lui îi era de folos. Atunci simţeam că cel ce mă ajuta, şi pe care nu-l puteam de mine deosebi când lupta era în toi, îmi fusese trimis, şi se arăta de oricâte ori nimeni în preajmă nu-mi era. El era cel ce, peste fierbinţeala mea şi flăcările ce le simţeam arzându-mă, apă vie turna pentru a stinge focurile mistuitoare, durerile, într-o clipă le lua, după ce ajungeau să frângă limitele, şoptindu-mi tot adevărul, necruţător, dureros, şi mă făcea să-l îndepărtez pe cel temător, de mine. Doar după ce prin ape înăbuşitoare treceam, gonindu-l, cu toate cele ce-şi lăsau urme văzute şi mirositoare, simţindu-mi uşurarea, spre înaltul Cerurilor privirea îmi ridicam, căutător. Căutam, mă căutam, căutându-l, şi îmi era drag, cu mult mai drag, şi-l doream aproape, mult mai aproape, cu tot atâta măsură cu care nu-mi era drag şi nu mi-l doream aproape, când îmi spunea despre adevăr şi, fiindcă adevărul era în faţa mea, de el pus totdeauna, durea, îngrozitor de tare durea, era ucigător. Şi-l voiam, chiar şi aşa, mereu, tom mai mereu, lângă mi-e pentru totdeauna.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Şi-n toate aceste vremuri, de dinainte de el, s-au trecut timpuri, faptele le-au stat mărturie şi mărturi au stat trecerii lui, rămânând să fie. De la el am învăţat să le las aşa cum sunt, să le las fiind mărturie a ceea ce am fost, locul din care mi-am mişcat paşii spre a deveni ceea ce sunt şi ceea ce voi deveni. Iar, dincolo de toate, dacă toate astea nu-mi erau străine, m-a învăţat să nu mă întorc cu faţa la ele, să nu le ţin în palme, să nu le mai vorbesc cu gândul la viitor, ori la prezent, avându-şi drumul lor, avându-mi eu drumul meu, altul decât al lor, aşa cum al lor este altul, nicidecum al meu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din faţă, din spate, din toate părţile, dar mai ales din faţă şi din spate, am învăţat să mă privesc. Tot el, nevăzutul ajutor, mi-a călăuzit paşii în a mă cunoaşte, în a mă privi, ca să văd ceea ce am de văzut şi de a cunoşte ceea ce era de cunoscut ... Când nu mi-a mai fost deloc teamă să mă privesc, când nu mi-a mai fost ruşine de ceea ce uneori vedeam, mi-a dăruit şi puterea de a avea în-credere, de a avea hotărârea şi puterea facerii şi spunerii. Şi în încrederea în mine crezând, m-am găsit cunoscător a ceea ce va fi, propria-mi încredere ştiind că nu mă voi mai teme, orice ar fi, oricum va fi ceea ce va fi să fie, şi deloc nu va putea să fie altfel. Iar el, în mine a rămas, în mare parte contopit, fiind mereu cu mine, pentru mine şi pentru cei care, prin focul temerilor vor fi fost trecători sau vor fi să treacă, pentru a-şi fi ceea ce trebuiau să fie şi încă n-au ajuns, temători de ei înşişi şi de toate câte în jurul lor, oameni şi fapte, sunt.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din faţă, dar şi din spate, priveşte-te şi tu pe tine. Te privesc şi eu, aşa cum şi pe mine mă priveam. Şi dacă înaintea de a rosti tu adevărurile eu le ştiu, este tocmai pentru ca tu să ştii că teama îţi este alături, că se zbate în tine, câteodată certându-te, nu doar câteodată sfătuindu-te, altădată ştiindu-se aproape de pragul casei sufletului tău, aruncând focuri asupră-ţi, întunecându-ţi privirile, rătăcindu-ţi minţile, împingându-te spre cei ce-i sunt supuşi necondiţionat, cei care au rămaşi sclavi propriei neputinţe, când ţi-i scoate în faţă, învăţându-i ce să mintă pentru a te amăgi, cuvinte ce îţi sunt pe plac, cuvinte care te fac să zăboveşti prea mult în gîndurile minţii. Să-ţi amintesc despre viitorul pe care îl ştiai, alături ţi-am venit, ştiindu-ţi de mai înainte de a fi rostită chemarea, prin el, cel ce mie mi-a fost ajutor, despre ceea ce ţie îţi este de trebuinţă ca ajutor, ştiind. Privind cerul din spatele tău, cerul din spatele meu îl văd şi mi-l amintesc, şi-mi amintesc de multele tale ştiute, doar de tine, cele care încă îţi pun piedici pasului ce-l faci, pentru a nu-ţi avea pasul următor, ca mai apoi, toţi paşii într-un îndărătnic mers să-ţi fie, într-un continuu du-te şi continuu vino, ori într-un cerc ameţitor. Privind cerul ce, dacă îţi ridici privirea înspre el, ca şi mie ţi se va arăta, stau cu tine, de veghe ţie, când ard focurile ori când gheţurile se rup de atâta apăsare ce vine asupră-le spre a veni spre tine, tocmai pentru a vorbi ca oamenii, a trăi ca oamenii, pentru a ne cunoaşte timpurile care vor ne vor veni nouă ca oameni, lăsând fără cuvinte, şi fără fapte, teama care-ţi dă târcoale, frica nedefinită ce te ademeneşte în mrejele căutării de ajutoare peste tot.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12.0pt;">Din faţă, din spate, de departe şi de aproape, de foarte departe, rar de foarte aproape, te văd, văzându-mă, şi le văd pe cele ce au fost şi nu mai sunt, pe cele ceau murit, născute fiind din neputinţa unor învăţături nefireşti, ori din moartea neputinţelor învăţăturilor şi cunoaşterii omeneşti, din necunoaştere şi mândria ce dădea naştere unei altfel de încrederi, pe cele ce-şi merg drumul spre sfârşit, pe cele ce se zbat şi în cale, voindu-se stăpânitoare fără voie, se pun. Şi pe cele ce stau pe creştetele noastre, gata să vină şi să se-mplinească, le văd. Fiindcă nimic nu este ascuns, doar de cele ce se trimit pe ascuns nevoie avem să nu ne temem, să nu le jucăm cum vor voi, spre a nu ne fi niciodată semn de neputinţă, semn de necunoaştere, semn de bunăvoinţă şi semn de biruinţă a ceea ce nu pot fi biruitoare decât pentru cei care, vânzându-se sau pierzându-se, pierduţi şi fără împliniri sunt şi aşa, pentru totdeauna, rămân. Prin tine acum, pe mine cel de cândva, cel nepregătit de a trece prin furci caudine şi strâmtori de stânci ce se bat cap în cap, pe cel prins la strânsoare de pietrele rupte din stâncile ce n-au reuşit să-ş sfarme, îl redescopăr şi redescopăr calea. Căci dacă eu am primit să fiu ajutat, şi tu ajutorul îl poţi primi, dacă te vrei ajutată. Şi dacă eu am reuşit, şi tu vei reuşi, de-ţi vei voi reuşita, aşa cum îţi este dată să-ţi fie, uitând de teamă, de ruşinarea prin neadevăr şi de mândria cea stricătoare de viaţă şi rost, de minciuna care nu dă pe faţă toate motivele de teamă...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-62979308416373211552013-10-09T02:23:00.005+03:002022-09-15T00:41:44.182+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [21]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Sunt unii ce au ani mai puţini, dar aşteaptă pensia cu mult înaintea mea!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Apele îngheţate nu strălucesc dacă oamenii din jurul lor nu sunt frumoşi!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Şi munţii plâng în ger. Dar lacrimile lor îngheaţa iar primăvara, când se dezgheaţă, mulţi spun că-s torente.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel mai greu îmi este să mă copiez!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Va veni o noapte în care va trebui sa învăţaţi că orice este construit de om poate să dispară. Veţi descoperi că doar pădurile mai freamătă! Că şi izvoarele au secat acolo unde oamenii au fost răi. Învăţaţi de pe acum să căutaţi apa!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Pietrele nu pot ucide pe cei ce-s de neclintit în mijlocul furtunii!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Azi poate suntem departe. Mâine vom fi mai aproape cu o zi!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Cel ce găseşte un izvor, cât de mic, poate să spună că e în stare să iubească! Sufletul apei e semn că sufletul omului trăieşte!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Doar brazilor nu le este dor de vară. În viaţa lor ştiu prea bine ce înseamnă că cerul să-şi scurgă focul prin ei!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Am învăţat să nu mă mint. Am învăţat să nu mint! Am învăţat cum e să stai în frig şi să nu îngheţi. E simplu: spiritul nu îţi îngheaţă dacă ţi-l poţi urca în cer. Laşi trupul să ţi se purifice în ger şi te în-torci cu multe cunoascute, la el. Gerul te curăţă de năravurile vechi. N-ai cum să mai minţi, căci minciuna nu îţi mai poate îmbu-jora obrajii!</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-49806497731351760622013-10-08T23:46:00.001+03:002022-09-15T00:41:34.346+03:00Sfârşit de ieri<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiK4fhHi1num0zN04B9hdAzaj04O5y71eFEWU6Fo4qPzAsig49nzb8wTPnXu031EXSjoPzMxk-wCN7xSAKJYcwCMlTTR98i3P2viiGGoMaUpMS5iF_RTnHZX9RUkBC5MxlofiYPC-j4Pl0/s400/13.09.10-Sfarsit+de+ieri.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiK4fhHi1num0zN04B9hdAzaj04O5y71eFEWU6Fo4qPzAsig49nzb8wTPnXu031EXSjoPzMxk-wCN7xSAKJYcwCMlTTR98i3P2viiGGoMaUpMS5iF_RTnHZX9RUkBC5MxlofiYPC-j4Pl0/s200/13.09.10-Sfarsit+de+ieri.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Gata! Toate sunt acolo unde trebuie să fie, în spate, într-un trecut mărginit doar de prezentul pentru care trecutul nu mai are nici o importanţă! Gata! Întoarce-i spatele şi mergi, liberă, mai departe. Chiar şi soarele întoarce spatele zilei care a trecut, după ce doar o clipă priveşte în urmă, ca să aibă ce povesti zilelor următoare, dar nu stă să îşi pună întrebări despre iarba care s-a uscat, iarbă care nu putea să trăiască în lumina razelor sale şi s-a încrezut mai mult în întunericul nopţii! Gata! Te rog, nu te pot obliga, dar îţi spun aşa, răspicat, direct, să-ţi laşi auzit sufletul care, de atâta dor de adevăr şi de trăiri adevărate, de aşteptarea multă a paşilor împlinirii, abia îşi mai poate sta locului!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Se mai văd încă urmele paşilor tăi, şi pentru că se văd, îţi este frică să păşeşti mai departe? Dar oare de ce crezi că se văd încă atât de bine când, vezi şi tu, pe drumul pe care acum tu mergi, se văd că au mers şi alţii, se văd urmele lor şi urme ale urmelor lor, dar de multe ori te pierzi de ele, acoperite fiind de pulberea drumului pe care, vânturile timpurilor, au presărat-o, nemaifiind cuiva de folosinţă să le vadă? N-ai fost tu cea care, crezând că paşii sunt semne ale trecerii tale prin viaţă, vânturi, furtuni şi uragane, ploi şi zăpezi, viscolirea geroasă, ai lăsat să te biciuiască, doar pentru a ţine urmele acelea, ce-şi voiau moarte, într-o agonie care te-a făcut să îţi pierzi timpul, timpul pe care abia acum îl preţuieşti, timpul care acum abia de-l mai putem amândoi ţine în frâu, ca să se facă toate câte trebuiau să se facă, să faci tot ceea ce trebuia făcut, ca plecarea-ţi să nu-ţi fie motiv de întoarcere şi continuare a tot ceea ce îţi este gând şi început deja a fost?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Vrei să ajungi departe, vrei să nu amorţeşti şi să nu oboseşti de atâta neînaintare? Vrei să înţelegi ceea ce acum nu înţelegi şi te tot zbaţi să înţelegi? Cum să poţi învăţa cu mintea dacă tot tu, încă, ţi-o încarci cu cele pe care le ai în minte, doar că acum le colorezi altfel şi le dai un nume nou, le înfrumuseţezi void să îţi fie de ajutor într-o definire ce nu îşi are azi, acum, locul? Neavând loc să încapă acolo unde le-ar fi locul, acolo fiind deja pus lacătul pe uşă, se ascund ca şi trântorii fără de trebuinţă stupului iarna, prin cuiburile pregătite pentru următorul rod, şi n-ai unde să mai pui ceea ce ar trebui să pui. Te-ntrebi de ce atâta zbatere în tine noaptea, şi fierbere în tine ziua, ai, fără să te întrebi de ce auzi cum trece timpul şi îţi astupi urechile să nu auzi că bat clopotele sorocului împlinitor, retezându-i avântul cu vorbele-ţi ce caută trecutului prezent şi prezentului motiv de trecut, ca şi cum ai căuta mersul celui ce a murit şi de nimeni nu se mai lasă întâlnit?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Am văzut şi pot să văd multe urme, înspre tine vin, din spate, pentru a-ţi arăta că timpul trece, din faţă ca să nu-ţi mai rătăceşti gândurile şi să nu-ţi mai fie paşii tremurători, Şi lângă tine stau, în dreapta ta mai tot timpul, când vrei să simţi că nu eşti singură, în stânga ta când te împiedici şi întorci capul înspre acelaşi înapoi care trage de tine, prea lacom, aşa cum lacomă este orice coborâre care, arătându-ţi scara pe care poţi să cobori şi, dacă vrei, să urci, intenţionat nu-ţi spune şi câte trepte îţi lasă şansa de a avea propria voinţă şi propria hotărâre vie, şi câte trepte te fac să îţi pierzi până şi ultima speranţă. Şi sunt, dacă vrei, deja o urmă din trecut, dar sunt şi viitorul ce îţi este dat, la tot binele ce-l poţi avea, dat fiindu-ţi să-ţi fie de nu-ţi vei mai căuta, cu gândul ori cu privirea, mersul de-a îndărătelea, în contra firii tale, în contra destinului şi în contra întâmplării prin care suntem azi ca să fim şi mâine şi de-a pururea, înspre totdeauna.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Gata, deci, gata! A trecut prea mult timp, prea mult timp ai lăsat să-ţi treacă printre degete. În întunericul trecutului s-au lăsat pierduţi cei ce ţie ţi-au îngreunat zborul, nemulţumiţi de mersul lor strâmb, şi tot acolo stau fapte şi vorbe, şi cântece şi descântece care s-au întrecut unele pe altele în a-ţi cere ce ştiau că ai, de a-ţi lua când nu prea mai aveai ce să dai, de a-ţi fura, când te sărăceau de toate, de a te tâlhări chiar şi de ultima suflare. Gata! Ceasurile se grăbesc spre cea din ultimă clipă a zilei de ieri si spre cea dintâi a zilei ce va urma să dea bineţe cerului senin şi razelor de soare ce te vor căuta să-ţi facă luminos chipul, prea mult, până acum, întristat, de toate fărădelegile celor pe care încă îi mai crezi nevinovaţi şi deopotrivă neajutoraţi, pierduţi ori rătăciţi, deşi, dinspre lumină văzându-i acum, dar şi mai târziu când, limpezită, curată şi luminată, deosebind lumina strălucitoare de poleiala ce stă deasupra pâclelor, tu singură, văzând, vei înţelege că s-au vrut, cu motiv şi scop, înfrăţiţi cu răul cel mai rău, pierzător de vieţi si suflete. Gata! Te rog, nici o clipă nu mă îndemn a te obliga, să te laşi pe tine ţie şi să-ţi laşi chemarea, cea care m-a făcut să alerg dinspre prezent spre trecut, venind dinspre viitor înspre prezent, să-şi arate roadele, prin rodul vieţii, prin tine, cea născătoare a nemuririi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Când te ţintuieşti pe crucile altora, cei prea plângăreţi de povara pe care şi-o pun singuri în spate, de crucea ta, care e pe măsura ta, şi uşoară ţi-ar fi chiar şi acum, îngreunată de cuiele de alţii bătute, nu-ţi aminteşti, nu te doare că unii încă o mai calcă în picioare spre a-i fura aurul în care ţi-a fost îmbrăcată înainte de a-ţi fi dată să o urci pe creste semeţe? Când înfierbântarea rănilor cicatrizate te prinde între limbile focurilor care ard cenuşa în care, câte o nălucă vine şi ascunde câte un cărbune aprins, ori doar aruncă pietre, iar pietrele, lovindu-se una de alta, se arate ca focuri de mai târziu, încălzitoare, mai ştii cât frig şi câtă nedorinţă de a trăi în firesc, ţi-au fost unele nopţi? Cele ce încă mai încearcă a te convinge de binele ce ţi l-ar vrea trecutul, prin fapte asemenea, te-ai mai putea lăsa pradă, acum, când le ştii neputinţa de a face binele pe care, fără crâcnire, ţi l-ar promite, aşa cum de atâtea ori ţi-au promis?</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Se mai văd urmele paşilor tăi, văd tot drumul tău şi, dacă stavilă stau vânturilor ce răvăşesc trecutul şi ţi-ar arunca pulberea lor, săracă în orice înţeles, dar orbitoare şi bolnăvicioasă, tu crezi că m-aş putea înfricoşa de visele care, pentru a le crede, de urma urmei se agaţă, măsura luându-le-o, şi pasul măsurându-ţi-l, spre a-i arăta praguri prea lesne de trecut, care spre drumuri înfundate duc? Din moarte, întorcându-mă, am venit şi tot de acolo m-aş întoarce dacă ar fi să plec, ştiind că încă mai sunt căutători de comori care pradă chiar şi pe cei mai săraci, aceeaşi care pentru a-şi ascunde adevărata sărăcie, pe cei nevinovaţi i-au învinovăţit de vinovăţia lor spre cei mulţi şi, cu mărunţişuri, te-au făcut păr-taşă la neomeneştile şi necuratele fapte ale lor, de care, în vorbe, se depărtau, cu vorba, când în faţă-ţi vorbeau, dar gândul spre noaptea în care făptuiau, le era. Şi m-am întors şi rămân până la moartea-mi omenească!</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">S-au sfârşit toate. Lasă-le să-şi trăiască odihna, ca odihna nopţii să nu ţi-o mai fure. Lasă-le să-şi vadă de drumul lor, lasă-le în seama trecerii timpului lor, care le este leac, cea care, dacă tot îi dai câte un deget, te va ţine de vorbă până ce vor râde în hohote, spunându-ţi că tu eşti preţul cu care şi-a plătit vama, unor vameşi hrăpăreţi, la trecerea lor, pe ascuns, a hotarului dintre iad şi lume, pentru a-şi împlini rostul de amăgire a celor prea buni şi prea iertători, mult prea iertători. Suntem amândoi, părtaşi la un sfârşit al întregului ieri, trecem, împreună, împreunaţi, în plin miez de noapte, în primul miez de noapte ce ne va fi tainic duhovnic al hotărârii de a ne trezi devreme, când zorii vor căuta stinge felinarele nopţii, în prima zi a celor multe zile în care florile, ca prima dată, zi de zi vor înflori, rodnicia pământurilor îşi va purta de grijă singură, când ploaia nu se va mai coborî din ceruri mânioasă pe arsurile pietrelor golaşe, când, întâia oară, pasul tău spre înalturi cerurilor nu-l vei mai opri, necunoscând adevărul şi diferenţa infinită dintre da şi nu.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Gata! E timpul! Întoarce spatele şi mergi înainte. Urmelor le sunt eu păzitor, chiar vânturilor ce s-ar putea să se mai încumete a veni pe urmele noastre, le pot ţine eu piept. La nevoie chiar de urmele urmelor am să ţin cont. Tu mergi, mergi înainte. Nu te mai întreba de ce ieri a trebuit să se sfârşească fără să îţi dea de veste. Tu vei face ştiut, cu propria-ţi făptură, ceea ce va fi urmarea. Tu vei vesti veştile vremurilor împlinirii...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-83309730456337687992013-10-08T00:46:00.000+03:002022-09-15T00:41:04.443+03:00Vorbe înspre îndreptarea lumii [20]<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s400/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgPuXuObuXtDiF3WKwY9T7cfZvJfNA62k3pALESgNnt3_L8rK40KshmKmHuEQfOmxWPevszu8d72x3Mq-FYI3Z7znmfVkE71ganoNNU2Jy6Cm7-Z18csdcpXJmgON5zFmgbHx6FV_U4cRk/s200/13.05.21-Vorbe+inspre+indreptarea+lumii.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Reporturile categoriilor mari sunt indatorate celor ce au pierdut!</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Fizica este o ştiinţă exactă, cât încă este simplă. Când devine complexă nu mai place. Când mai şi trânteşte un rezultat despre ce omul consideră a fi secretul propriu, este diavolească. Atunci de ce oamenii se mai cântăresc?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Oare dintre cei ce înşiră vorbe cu esenţă de suflet spre a atrage atenţia spre ei, ca mari păsători de alţii, au mustrări de conştiinţă că mint, ascunzându-şi firea adevarată în spatele clopoţeilor care tac imediat ce scopul a fost atins?</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Falşii profeţi sunt urmaţi de milioane de oameni spre ruina lor veşnică, deşi ei se bat cu pumnul în piept că merg spre Lumină. Ce repede neascultători şi întorsători de spate devin când nu li se recunoaşte dreptatea lor şi adevărul lor...</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Eu pot avea un sens existenţial doar atunci sensul există. Altfel este totul doar un gând. Când mă lipsesc de el înţeleg motivaţia existenţei sensului.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Gândurile sunt bune pentru ceea ce nu trăieşte. Când omul gândeşte că lemnul pădurii e bun de foc trebuie mai întâi să-l omore şi apoi să-l pună pe foc. De nu aşteaptă să moară, nu încălzeşte.</span></div>
<br />
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "cambria" , serif; font-size: 12pt;">*Sunt mulţi, mulţi ce-şi cred soarele strălucind pe cer şi se căznesc să sting felinarele altora. Doar că se vor revolta felinarele şi în loc să se stingă, vor aprinde lumea... Iar soarele lor, speriat de aşa revoltă, îşi va întoarce faţa de la ei, cei care şi-au pierdut unica şansă de a avea parte de lumină!</span></div>Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-2438799677440217597.post-90411401038793181952013-09-30T22:06:00.001+03:002022-09-15T00:41:01.373+03:00Deasupra şi dedesubt<div class="separator" style="clear: both;"><a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCDN-CkGSV_qTdVaRxwUsZLN5xcSo3QeaDyehhOTSdW7lSnqwNvHLSqJbAznob_R7fWifIfrQIOX2cOGoV6If_axXh9jvD-P3j9qR_584bj03VzAn-hLJpvYteHAF8C_T2w7TZHQe9RKw/s400/13.10.03-Deasupra+si+dedesupt.jpg" style="display: block; padding: 1em 0; text-align: center; clear: left; float: left;"><img alt="" border="0" width="200" data-original-height="400" data-original-width="400" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhCDN-CkGSV_qTdVaRxwUsZLN5xcSo3QeaDyehhOTSdW7lSnqwNvHLSqJbAznob_R7fWifIfrQIOX2cOGoV6If_axXh9jvD-P3j9qR_584bj03VzAn-hLJpvYteHAF8C_T2w7TZHQe9RKw/s200/13.10.03-Deasupra+si+dedesupt.jpg"/></a></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Uneori, când caut să văd pentru ce, şi de ce, nu se lasă omul de neadevăr, ori adevărului beţe în roate se pun, propriul adevăr încerc să mi-l neg, încercând să cred mai mult în gândul care, spre mai departe lăsat să plece, ori prin mai aproape lăsat să se ştie liber, se face ghem, făcând, din ceea ce ştie că nu face bine, ceva care pare doar o plăsmuire şi plăsmuind poveşti pline de plăceri, cu iz înălţător, dă apă la moară vanităţii ce nu-l mai lasă pe om încăpător în propria piele, nici văzător a altceva decât vrea să vadă. Cum aproapele nu-i departe şi nici aproapele departe, aşa îi vine omului să creadă că, în vorba sa, adevărul nu stă aproape de neadevăr, fiindu-i la îndemână să le apropie sau să le depărteze, după cum îi poate fi bine sau mai puţin bine. Nici o clipă n-ar vrea să creadă că şi adevărul, şi neadevărul, unul lângă altul, unul peste altul, stau în vorbe, aşa cum stau în gândurile şi amintirile din care ies la lumină cele ce au fost, şi cele din care se conturează cele ce vor fi.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Despre adevăr toţi vorbesc şi toţi vor să afle doar adevărul. De dorul adevărului suferă şi cei care ţin calea adevărului, şi cei care doar vorbesc despre calea adevărului, şi tocmai aceştia suspină, ca să se vadă fără tăgadă dorinţa lor mare. Şi câte nu le vin în cap a face, pentru a se convinge pe ei că nimeni nu-i va contrazice...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">De când aud, multe am auzit, de când înţeleg, multe am înţeles, de când văd, multe am văzut. Şi-n tot acest timp, multe s-au întâmplat. Le-am păstrat, fără să-mi fie vrerea de a le păstra, pe toate. Nu mi-a fost dat să le uit chiar şi pe acelea pe care unii chiar le-au uitat, sau cele care s-a vrut a trece în uitare, pe cele fulgerător trecătoare sau pe cele care au stat cu viaţa la masă multă vreme. Mi-au rămas, încrustate, adevărurile timpului faptelor dar şi adevărurile timpurilor de după fapte, cele spuse, ca motive şi cele nespuse, urmările, cele puse la vedere oricui şi cele ce au ieşit singure la lumină.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Însetat este drumeţul ce pe drumurile pustietăţii, sub arşiţă, bate lumea-n lung şi-n lat. Căutător de apă, oricâte ar avea de făcut şi la orice s-ar gândi, nu poate să nu fie, regăsindu-şi, prin chiar marea-i dorinţă de a-şi domoli setea, puterea de a merge şi a ajunge tot mai departe. Şi-i este loc ştiut izvorul, dar ştiută-i este şi fântâna care din mâna lui Dumnezeu s-a arătat făcută, pentru a fi asemenea izvorului care, tot din voia Lui, se dă călătorului prea ostenit, ce nu-şi are timp de a căuta o fântână care să-i poată şi pune repere drumului.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Nevăzute sunt izvoarele, şi greu de găsit pe drumurile de câmpie, uşoare, pe care oamenii, dornici mereu de uşor, merg în căutarea lor de a-şi potoli dorul de altceva şi setea firească. Cele uşor de găsit nu prea sunt de folos, fiindcă stau prea mult pe gânduri în a-şi lăsa apa să se facă, de trecători întâlnită în drumul lor, iar apa, stând prea mult degeaba, ori urcă la Ceruri, ori se strică. Izvoarele de munte, cele care trebuie mai întîi să se abţină a curge la întâmplare, au apă numai bună de potolit pentru multă vreme setea, pentru a reda viaţa celor pe cale de a se prăpădi şi a face vieţii loc liniştit de a se însufleţi în duh şi simţire. Şi-s tot mai rare şi tot mai spre înălţimi urcate, acum, când setea nu e doar ceea ce simt oamenii, ci şi ceea ce ei gândesc.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Tot mai mulţi oameni însetaţi, tot mai multă dorinţă fiind, tot mai îndepărtate, greu de ajuns la ele fiind izvoarele, fântâni au săpat, ca să fie setei domolire şi firescului motiv de linişte şi trăire. Au tot săpat, mai adânc, spre izvoarele tainice dar curate, bine păstrate de pământurile ocrotitoare, ori mai puţin adânc, pentru a se prinde apa care, mişcătoare în jos şi-n sus, în stânga sau în dreapta, printre nisipuri, adunând ce era din pământuri ori ce prin pământuri şi nisipuri se lăsa ascunsă doar cât să nu pară la îndemână. Şi-au fost cele adânci săpate, mai totdeauna, pentru setea adevărată, cele mai puţin adânci pentru a-i fi omu-lui de folosinţă, în treaba lui de-a vieţui, mai rar fiind setei de trebuinţă, doar celei mari, cea care nu căuta gustul apei.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Şi tot mai mulţi oameni sunt însetaţi, de setea ce şi-o vor, nemaibând, ci sorbind picături răzleţite... Şi fântânile, aceleaşi fiind, nemaifiind alte ape care să le umplă, unele de bună voie s-au secat, altele, crezând că pot fi apă bună pentru fiecare, două şi mai multe curgeri şi-au ales să aibă, acoperindu-se de lumina soarelui, spre a fi răcoroase, crezând că lumina le-ar putea tulbura liniştea de care însetaţii trecători, mereu pe fugă, se tot plângeau că şi-o doresc, linişte pe care nici ele nu o ştiau cum e să fie adevărată, şi nici limpezimea, mereu tulburată de coborârea în adâncuri a izvoarelor, rămase la mâna nisipurilor mişcate de arşită ori de ger.</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Aleargă toţi spre fântâni făcute de alţii, izvoarele, de-s găsite tot în fântâni li se adună apa, spre a fi pentru toţi, pentru oricine. Şi se văd fântânile, şi cele care de departe se văd, spre ele cei doritori de însetare şi de potolire a setei aleargă, şi se-apropie, privindu-le în adâncul goliciunii lor. Chiar şi cele care, ascunse după colţuri stau, tot sunt cercetate, de cei ce-şi aduc aminte de setea ce-ar trebui să o aibă, spre ciutură caută, şi apa, ce-n picături, prin ea de mai rămâne, încearcă a o şti după gust. Cele care de departe se văd, curgeri multe şi-au lăsat de oameni făcute, ştiindu-se fără adâncime şi fără izvoare prea mari, dar mari adunătoare de apele de ploaie şi de resturile zăpezilor. Doar fântânile ce îşi au izvorul lor, privesc spre Cerul înalt, limpezindu-şi apa în lumina Soarelui şi liniştindu-şi dorinţele în liniştea nopţilor înstelate...</span></div>
<div class="MsoNormal" style="line-height: normal; margin-bottom: 0cm; text-align: justify; text-indent: 12pt;">
<span style="font-family: "Cambria","serif"; font-size: 12pt;">Potolirea setei, a celei mai înfiorătoare şi înăbuşitoare, o vor mai toţi, şi ciutura o coboară şi o ridică multor fântâni, dar mai mult să vadă nu vor... Câtă lumină e în strălucirea apei, acolo, în adâncul ei, de-i învălurită, ori de-i năvalnică, de-i limpede ori plină de mâl şi de vieţuitoare nevăzute din adâncuri, puţini se încumetă să vadă, doar de setea clipei păsându-le. Nu se prea caută, în vremea de azi adevărul, nu se vrea ştiut, nu se vrea să fie departe ceea ce e departe, ori, dimpotrivă, aproape ceea ce e aproape. Fântânile privite sunt doar, pentru a culege picăturile potolitoare de sete, ciuturile. Acolo, doar acolo, de-ar şti cei ce beau apa, ce-ar găsi de ar fi ciutură care se cufundă după dorinţa omului, s-ar minuna, de-ar găsi Raiul, şi n-ar mai căuta alte fântâni, sau doar izvoare cristaline ar mai căuta, ori, de-ar găsi Iadul, de sete, dar mai ales de dorinţă, s-ar lipsi. Doar că nodurile ghemurilor nu mai se caută a se desface...</span></div>
Editura 3Dhttp://www.blogger.com/profile/06580903655187698296noreply@blogger.com