marți, 24 decembrie 2013

Vorbe înspre îndreptarea lumii [30]

*Sunt aici unde sunt pentru că cel care m-a chemat a avut menirea de a mă aduce aproape şi de nevoile altora, nu doar ale lui. Nu ăsta e rolul oamenilor, de a se lucra prin ei pentru alţii? Putem să înţelegem asta şi pentru noi?

*E greu să trăieşti printre oameni, findcă-i greu să tot asculţi fără să spui nimic!

*Saltul de pe vârful munţilor înspre aripile norilor e semnul de învingător în contra fricii.

*Oamenii au considerat mai mereu pe alţii, ţinând cont de material. Cine nu a spus "e om de casă", "e femeie de casă". Dar oare pentru orice casă?

*Mulţi apreciază ceea ce spun! Câţi au curajul să facă în viaţa ceea ce spun eu?

*Sunt atâţia ce-l iubesc pe Dumnezeu şi cred în El, doar pentru că le-a plăcut minciuna că Dumnezeu îi ajută să creeze orice, doar prin forţa gândului lor. Nici nu le mai trebuie altceva. Dar, de l-ar cunoaşte pe Dumnezeu, s-ar întreba totuşi, ce au ei de gând să facă?